duminică, 26 februarie 2017

Perspectiva americana

I. O viziune schematica asupra domeniului informational, din punct de vedere al interesului serviciilor de intelligence 

Exista mai multe categorii de fenomene, carora li se aplica termenul de “informatii” si care devin interesante din perspectiva serviciilor de intelligenece, fiind asezate pe trei categorii: 


  • Informatii brute/analizate
  • Activitati 
  • Organizatii 
Cutuma unanim acceptata, in lumea serviciilor de intelligence, referitoare la domeniul informatiilor se refera la ceea ce este relevant pentru formularea, implementarea de politici guvernamentale, in scopul promovarii intereselor de securitate nationala si de prevenire a ansamblului de amenintari din partea unor adversari existenti sau potentiali. Intr-o societate democratica, informatiile legate de politica interna si externa sunt in majoritatea cazurilor, de interes public, pe cand in regimurile totalitare aceste informatii sunt fie ocultate, fie manipulate. 


Principala activitate a unui serviciu de intelligence implica atat culegerea, cat si analizarea informatiilor, protejarea activitatilor informative impotriva adversarilor si inducerea in eroare cu privire la fapte si semnificatia acestora. 

Printre activitatile uzuale ale unui serviciu de intelligence, se numara: 

  • Spionajul cu surse umane si tehnologice 
  • Analizarea surselor inchise coroborate cu sursele deschise (internet, media, retele de socializare, etc)
Termenul “informatii” presupune si existenta unei organizatii care efectueaza ansamblul de activitati descrise mai sus. Principala caracteristica a unei asemenea organizatii este confidentialitatea, intrucat sursele inchise de informatii provin de la ofiteri sau agenti pe deplin conspirati. 


In esenta, activitatile care definesc domeniul informatiilor sunt : 

  • Interne: ( o viziune holistica asupra politicilor, ideologiilor, grupurilor de interese etc, care se opun legislatiei in vigoare si submineaza politicile de guvernanta si securitate) 
  • Externe ( o privire in profunzime asupra relatiilor internationale si a intereselor diplomatice ale tarii, in raport cu partenerii/ aliatii si cu adversarii/inamicii) 
 In Razboiul Informational modern, un capitol aparte il ocupa amenitarile transnationale, in care nu sunt implicate state si guverne ci organizatii, de multe ori private: traficul de droguri, terorismul si crima organizata. 


Alte capitole esentiale care definesc sfera informationala sunt domeniul economic si cel legat de mediu. 

II. Culegerea de informatii prin prisma serviciilor de intelligence 

In general, majoritatea serviciilor de securitate sunt preocupate de patru categorii pe care se structureaza obtinerea de informatii: 


  1. Culegrea (adunarea de date brute, prin spionaj uman si tehnologic, exploatarea surselor deschise) 
  2. Analizarea (previzionarea unor actiuni adverse si identificare unor patternuri de actiune) 
  3. Actiuni secrete (actiunea de acoperire variaza de la persuasiunea mascata, propaganda pana la actiuni sociale, paramilitare, etc) 
  4.  Contra-informatii ( protejeaza societatea de actiunile unor servicii ostile, promoveaza actiuni de intoxicare, inducere in eroare a adversarilor) 
III. Culegerea de informatii si analizarea lor;



  • Surse umane (ofiter de legatura – agent/ofiter acoperit)
  • Prin mijloace tehnice (spionaj tehnologic) 
  • Prin cercetarea surselor deschise, contacte diplomatice oficiale ( relationare interdepartamentala) 
Metodologia prelucrarii informatiilor este asemanatoare procedeului cinematografic (filmare/informatii brute si montaj/ asezarea informatiilor brute intr-un sir coerent) Analiza informatiilor produse de un serviciu de intelligence se refera la procesul de transformare a informatiilor culese intr-un scenariu care sa poata fi folosit de factorii de decizie politici si militari. 


In general, serviciile de intelligence occidentale uziteaza termenul de analiza tehnica, care defineste procedeele de transformare a unor date foarte specializate, in informatii pe care decidentii unui stat le pot intelege, fara a fi specializati in sfera intelligence-ului. 

Un capitol specific se numeste criptanaliza ( penetrarea codurilor si cifrurilor inamice si transformarea lor intr-un limbaj comprehensibil) . Sarcina criptanalizei este de a identifica tiparele existente in amalgamul de litere si cifre, aparant fara sens si de a stabili legatura dintre acele tipare si cele cunoscute, existente in limba in care se presupune ca au fost scrise initial aceste mesaje)

Alte capitole se refera la analiza telemetrica ( reprezinta transmisia pe calea undelor/frecventelor radio, eterice, etc), interpretarea foto ( analiza fiecarui detaliu reprezentativ dintr-o imagine in functie de rezolutie) 

 In functie de importanta informatiilor obtinute de catre serviciile de intelligence, pot fi grupate in cateva capitole distincte. 


  1.  Informatii stiintifice si tehnice (capacitatea militara a unui stat s-a fundamentat pe dezvolatarea tehnologica si pe capacitatea de productie a sistemelor militare)
  2. Informatii militare ( fortele militare de care dispune un adversar, metodele de lupta si aparare)
  3. Informatii politice ( procesele politice, ideologice, factiuni, lideri starea si pulsul societatii civile etc) 
  4. Informatii economice si sociale ( fluxul de capital, statutul ceteteanului in raport cu dependenta fata de politicile fiscale ale unui regim politic, puterea de cumparare si capacitatea de colaborare economica cu state aliate/inamice) 
In general, serviciile de intelligence se raporteaza la domeniul informational tinand cont de cele trei categorii: 
  • Informatii curente ( sfera informatiilor depinde de interesele nationale si este destinata factorilor principali de decizie politica) 
  • Informatii de baza (ofera o imagine cat mai completa si complexa a unei anumite situatii) • Estimari informative (previzionarea si anticiparea unor actiuni ostile) 
IV. Vulnerabilitati, esecuri si evenimente neprevazute 
  • Atacul prin surprindere ( atac neasteptat si neprevazut de serviciile de informatii sau estimari eronate cu privire la actiunile ostile ale adversarului) 
  • Neanticiparea evenimentelor interne/externe care pot schimba politicile de aliante, lovituri de stat si actiunile economice. 
  • Intelegerea partiala sau incorecta a unui fenomen care va conduce la metode de actiune eronate
  • Interepretarea gresita a datelor din teren (supraevaluarea sau subestimarea capacitatii de reactie a adversarului) 
Cauzele fundamentale ale esecurilor in activitatile informative sunt, de regula, legate de vicierea procesului analitic care, inevitabil va conduce la o interpretare gresita a datelor. Unele dintre cele mai mari vulnerabilitati in intelligence sunt: subordonarea activitatii de informatii factorului politic, indisponibilitatea de a furniza informatii in timp real, la locul si in momentul necesar, ideile conventionale (clisee de gandire), aplicarea de rationamente gresite, dogamtism ideologic etc... 

Serviciile de intelligence americane au gasit o serie de solutii institutionale care sa previna sau sa rezolve diferitele tipuri de esec care prejudiciaza calitatea datelor. Astfel s-a nascut conceptul de Analiza Competitiva. De exemplu, in SUA , Agentia de Informatii a Apararii este arondata Departamentului Apararii si este subordonata atat sefilor de Stat Major, cat si Secretarului Apararii. Fiecare serviciu militar are si un departament de informatii si cercetare, care realizeaza independent analize si rapoarte, pe care le inainteaza factorilor decidenti. Competitia calitativa intre diferitele departamente sau chiar servicii de informatii ale aceluiasi stat, elimina un procent semnificativ de erori pe care le-ar putea face beneficiarii muncii informative, cand iau o decizie majora. 

O alta vulnerabilitate in munca operativa de colectare si analizare a informatiilor este legata de rationamentul analistului, care poate comite greseala clasica de interpreta realitatea ca pe o reflexie a propriei imagini despre adevar. De aceea, un ofiter de informatii are nevoie de un intelect foarte dinamic si un bagaj informational foarte bogat, legat atat de limba si istoria unui alt stat, cunoasterea traditiilor si religiei, precum si o complexa capacitate de intelegera a specificitatii fiecarui adversar in parte. 

V. Definirea secretului in operatiunile de intelligence:

 Legislatia Statelor Unite defineste actiunile secrete ca fiind “operatiuni desfasurate de guvernul federal, cu scopul influentarii situatiei politice, economice sau militare din alte tari, rolul jucat de factorii decidenti, nefiind dezvaluit sau recunoscut public. Acest tip de actiuni nu includ operatiunile specifice de contraspionaj, diplomatie, actiuni militare sau din domeniul aplicarii legii”. Asadar, scopul actiunilor secrete este acela de a influenta actiunile unor guverne, ale populatiei sau ale unui segment social. In multe cazuri, aceste actiuni secrete sunt realizate in acord cu toti cei implicati in indeplinirea acelui obiectiv vizat de serviciul respectiv Probabil miza cea mai importanata a unui serviciu secret este influentarea opiniilor unui alt stat, fapt ce se poate intampla fie prin sustinerea/manipularea actiunilor guvernului respectiv, fie prin influentarea opiniei publice sau a unui anumit segment social, tocmai impotriva propriului guvern. 

Cea mai simpla si uzitata metoda este folosirea agentilor de influenta. Acestia nu au ca atributiune culegerea de informatii, ci influentarea directa a diferitelor politici ale unui stat. O alta metoda de influentare (persuadare mascata) consta in furnizarea anumitor informatii (false sau veridice) menite sa sa determine obiectivul respectiv sa intreprinda un anumit gen de actiuni. O tehnica specifica serviciilor de informatii se numeste “dezinformarea tacita prin documente falsificate” si vizeaza intoxicarea unui serviciu omolog rival. In acest caz, informatia falsificata nu este trimisa direct guvernului tarii respective, ci este “asezata”in calea serviciului de securitate vizat, creandu-se astfel senzatia unei intamplari fericite... 

Una dintre armele de persuasiune utilizate de serviciile de intelligence este influentarea opiniilor dintr-un stat rival, sau chiar impotriva propriului guvern, daca acesta are o agenda politica, ce poate pune in primejdie Securitatea Nationala. 

Sunt folositi in acets tip de operatiuni, agenti de influenta cu mare notorietate si credibilitate care vor promva tezele convenite. Propaganda devine, prin urmare o metoda directa de alterare a opiniilor sociale prin promovarea de fake news, fie in pressa main stream, unde exista ofiteri acoperiti, fie prin includerea acestora in publicatii detinute de Serviciu, dar care sunt considerate ca fiind independente. O alta tehnica prin care un serviciu de intelligence, poate pune in circulatie materiale care sa incurce sau chiar sa saboteze actiunile unui adversar, este punerea in circulatie a unor documente falsificate. 

De regula, actiunile secrete sau “deplin conspirate” ale serviciilor de intelligence se refera la influentarea evenimentelor politice prin violenta. Astfel, in spatele unor lovituri de stat, razboaie pentru eliberare nationala, luptatori pentru libertate, se afla de cele mai multe ori interesul unui alt stat, care va incerca sa influenteze politicile de aliante sau directivele economice. 

Principalele predicate in acest tip de influentare/persuadare secreta sunt: acoradrea de asitenta logistica, financiara si militara; sponsorizarea si instruirea fortelor paramilitare, organziarea de asasinate sau episoade teroriste controlate. 

Spatiul anglo-saxon de intelligence considera ca atat culegerea de informatii, cat si operatiunile secrete trebuie sa lucreze complementar si sa fie directionate de catre acelasi serviciu. 

VI  Activitatea de contra-informatii: 

Se refera, printre altele si la prevenirea culegerii de informatii de catre un serviciu strain, iar pentru a se infaptui aceasta este nevoie atat de aplicarea unor masuri de securitate, cat si de furnizarea de informatii false, pentru a putea monitoriza si controla activitatile ostile ale serviciului rival. In acest sens, una dintre modalitatile de securizare este clasificarea informatiilor. Acest lucru se intampla in functie de importanta lor. In SUA, cu cat informatia este mai importanta, cu atat in jurul ei, cresc masurile de securitate si scade accesul numarului de persoane.

Dezvaluirea acestora, poate pune in pericol securitatea nationala si de accea s-au creat urmatoarele nivele de secretizare: 
  • Strict secret de importanta deosebita (dezvaluirea lor poate provoca daune extrem de grave) 
  • Strict secret (daune grave) 
  • Secret (daune) 
Una dintre preocuparile operatiunilor de contra informatii este furnizarea securizarii activitatii propriului serviciu si impiedicarea unui serviciu advers de a culege date. Clasica modalitate de a afla despre intentiile si actiunile unui serviciu de intelligence ostil este monitorizarea permanenta a agentilor acestuia. Dupa stabilirea cu exactitate a schemei de personal si a scenariilor urmarite de ofiterii serviciului rival, se trece la culegerea de informatii de la adversar, prin mijloace umane si tehnice. 

De obicei, in munca de contra spionaj se vizeaza: 

  • Controlarea retelei de spioni a inamicului 
  • Monitorizarea/capturarea de agenti noi infiltrati 
  • Identificare presoanelor si metodelor specifice serviciului rival 
  • Obtinerea de informatii despre coduri, parole si cifruri 
  • Aflarea din timp a planurilor, actiunior si intentiilor agentilor straini. 
  • Influentarea inamicului prin intoxicare, dezinformare si manipulare a datelor 
  • Dezinformarea inamicului cu privire la propriile actiuni 
In terminologie militara, dezinformarea reprezinta incercarea de a conduce pe o pista gresita analiza informatiilor efectuata de adversar, in ceea ce priveste situatia politica, militara, economica, religioasa etc. 

Cel mai important lucru in operatiunile de dezinformare a adversarului este gasirea raspunsului favorabil, tri-interogatiei: 
  •  Au fost blocate datele reale? 
  • Informatiile fabricate au ajuns la adversar? 
  • Inamicul a tras concluziile gresite? 
Un serviciu de intelligence isi arondeaza esenta activitatii in jurul unui concept clasic, definit de Sun Tzu, in Arta Razboiului acum 2500 de ani, si anume ca intre infrangerea adversarului si cunoasterea secretelor acestuia se naste un raport de tip cauza-efect! 

Sun Tzu postuleaza doua metode specifice muncii in itelligence:
  • Racolarea agentilor/ofiterilor inamici prin lansarea unei oferte ideologice, financiare, sociale mai avantajoase 
  • Intoxicarea adevrsarului cu date false 
In concluzie, strategul chinez afirma: 

“De aceea, in razboi, cel mai important lucru este sa dejoci strategia adversarului, apoi sa-i distrugi aliantele, pentru ca in final, sa-i ataci armata!”

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Perspectiva rusa


I. Organizare si principii: 

Inca de la venirea sa cu trenul din Elvetia, Lenin, parintele fondator al URSS a intemeiat o regula de aur in agentiilor de informatii:  in fiecare dimineata, serviciiile secrete le prezentau conducatorilor o foaie A4 care continea raportul asupra celor mai importante evenimente interne si internationale.

Cele mai importante servicii secrete pe care s-a intemeiat constructia imperiului sovietic au fost, incepand cu instalarea lui Iosif Visarionivici Stalin, NKVD ( Comisiariatul poporului pentru Afaceri Interne) format din cekistii lui Lenin si GRU ( Directia Generala de Informatii a Comisariatului Poporului pentru Aparare).

Stalin a conchis : “Pentru a percepe corect adancimea spatiului, avem nevoie de doi ochi, tot asa, tovarasi, URSS-ul are nevoie sa priveasca lumea, dar sa se verifice si in oglinda cu doi ochi.” 

De atunci, si probabil pana astazi, conducatorii de la Moscova au citit doua rapoarte strict independente intre ele, semnate de analistii politiei secrete si cei ai spionajului militar.

Existenta celor doua servicii independente unul fata de celalalt, care operau pe deplin conspirate, atat intern cat si in afara granitelor URSS-ului s-a intemeiat pe ideea ca monopolul este distructiv in ori ce afacere, iar in chestiuni de servicii secrete, acest monopol devinie mortal pentru tara si conducatorii ei.

Dupa ce au acaparat puterea in Rusia, incepand cu 7 noiembrie 1917, bolsevicii au distrus tot aparatul de stat tarist, au lichidat ministri, au abrogat legi, regulamente si ordine interne si au inlocuit sistemul clasic de guvernanta cu principii noi. Astfel, in locul Ohranei, celebra politie secreta a Rusiei tariste, s-a nascut Comisia Extraordinara Panrusa pentru Combaterea Contrarevolutiei si a Sabotajului, temutul CEKA.

La inceput, obiectivele principale ale nou infiintatului serviciu secret au fost: protejarea conducatorului, paza institutiilor statului, securizarea aparatului de stat, combaterea coruptiei si speculei. Cekistii protejau granitele, inabuseau rascoalele si revoltele, asigurau paza lagarelor si a inchisorilor si derulau operatiuni de spionaj si contraspionaj.

In timpul Primului Razboi Mondial, bolsevicii au destabilizat Armata Rusie, scotand-o de pe frontul patriei. Comunismul a fost un experiment globalist, iar Lenin a hotarat ca noile structuri militare ale URSS sa devina principala forta de export a ideilor revolutionare in toata lumea. Astfel, vechea ordine militara a Rusiei a fost inlocuita de Armata Rosie, vazuta ca “o forta a revolutiei mondiale!” Si asa, in interiorul acestei noi organizari s-a nascut serviciul secret militar GRU.

II. Stalpii Revolutiei Mondiale: KGB si GRU

Politia secreta care a stat de straja regimului comunist de la infiintare si pana la ruinarea sa din 1990, si-a schimbat de multe ori denumirea, dar nu si naravul.  “Naparca si-a schimbat pielea, dar tot un sarpe veninos a ramas”, cum scrie Viktor Suvorov intr-una din cartile sale. CEKA devine VCEKA, GPU, OGPU, NKVD, NKGB, MGB si in cele din urma devine KGB.  

In cei 73 de ani de experiment comunist, sefii politiei secrete au facut parte si din Biroul politic, in calitate de membri supleanti sau cu drepturi depline, timp de 27 de ani, iar cei mai cunoscuti dintre ei au fost: Dzerjinski, Ejov, Beria si mai tarziu Andropov. Dupa prabusirea URSS, Rusia revine la acest principiu odata cu inscaunarea noului tar, Vladimir Putin, fost ofiter KGB.

In schimb, sefii spionajului militar GRU nu au facut niciodat parte din Biroul Politic, iar informatiile furnizate decidentilor de la Kremlin aveau surse total independente de cele produse de catre agentii KGB.

Singura zona de interes in care se intalneau ofiterii KGB si cei de la GRU era cea aflata dincolo de granitele URSS-ului.  Astfel, Directia I Principala a KGB-ului se ocupa cu spionajul si contraspionajul in tarile tinta ale Kremlinului, iar spionii GRU furnizau doar secrete si informatii cu caracter militar.
In esenta, de la infiinatre si pana la prabusirea colosului sovietic, KGB a avut scopul de a apara principiile Revolutiei bolsevice de dusmanii interni si externi, iar GRU a fost insarcinat cu impunerea comunismului altor tari si popoare, prin dobandirea suprematiei mondiale.

Asadar, cele doua servicii autonome ale URSS, vedeau si intelegeau lumea, fiecare cu ochii lui, avand atat obiective proprii cat si interese specifice, care de multe ori intrau in contradictie. Daca pentru KGB, existau doua categorii de amenintari , cele interne si cele externe, pentru GRU, erau relevante doar amenintarile si crizele externe care ar fi putut ameninta Uniunea Sovietica.

Principiul de control al celor doua servicii secrete a tinut intotdeauna cont de evitarea monopolului, astfel incat cei de la KGB nu stiau nimic despre actiunile GRU si viceversa. Partitul Comunist tinea sun control Armata Rosie prin intermediul operatiunilor KGB si controla KGB-ul cu ajutorul celor din GRU.

III. Cele trei fundamente ale spionajului sovietic: previziunea/operarea, strategia si tactica:

Dupa ce au reusit sa controleze perfect mecanismul intern al Puterii, oficialii de la Kremlin au trecut al cea de a doua faza a Experimentului si anume exportarea bolsevismului in lume. Principiile pe care s-au bazat artizanii politicii de securitate si spionaj au fost urmatoarele:
  • Actiunile de lupta, armamentul si protejarea informatiilor apartin nivelului tactic. 
  • Capacitatea de lupta si controlul fortelor militare apartin de nivelul operativ.
  • Planurile si scenariile tuturor conflictelor apartin de nivelul strategic 


Toate actiunile civile si militare prin care URSS a dorit sa exporte in lumea Revolutia bolsevica trebuiau asigurate prin metode specifice. 

In razboaiele moderne acestea sunt principalele mijloace de asigurare: spionajul, apararea impotriva armelor de distrugere in masa, razboaiele electronice si informationale, asigurarea genistica, camuflajul, paza si protectia obiectivelor de interes major, manipularea, intoxicarea, dezinformarea

Pornind de la aceasta aranjare, serviciile secrete ale URSS au fost interesate sa ocupe si sa controleze cele trei niveluri de baza ale spionajului: tactic, operativ si strategic.
Cele mai importante directii ale spionajului sunt asezate pe trei componente principale: planificarea actiunilor, obtinerea si prelucrarea informatiilor despre inamic, organizarea de interactiuni si comunicare deplin conspirate.

 V. Organizarea spionajului militar in URSS:

Spionajului tactic ii apartineau: companiile, batalioanele, regimentele si diviziile militare.Fiecare comandant avea la dispozitie un stat-major, care se comporta exact precum creierul operatiunilor. Astfel, actiunile erau planificate de seful statului major, iar ele erau comunicate la toate nivelurile Armatei Rosii, de la superiori la inferiori.

Cea mai mica unitate militara era batalionul care era format dintr-un sef al statului major, un adjunct al acestuia, seful transmisiunilor si sergentul acre se ocupa de documentele secrete.

Urma, apoi, regimentul a carui stat major era format dintr-un sef, un adjunct, un sef al cercetarii, un sef de transmisiuni si un sef al serviciului topografic.
La nivelul superior al organizarii spionajului militar se afla divizia, al carei stat-major era format din trei sectii:

  1. Sectia intai - operativa: intocmirea planurilor de actiune si implementarea lor
  2. Sectia a doua - cercetare: furniza informatii despre inamic.
  3. Sectia a treia – transmisiuni: asigura transmiterea securizata a ordinelor catre executanti.


Spionjul operativ se desfasura la nivelul corpurilor de armata si ale fronturilor. Directia de cerecetare a statului major al frontului era alcatuita din cinci sectii si doua grupe:

  • Cercetarea tactica a frontului, activitatea batalioanelor de cercetare ale diviziilor si regimentelor. Cadrele pentru sectia intai erau pregatite la Academia Militara “Frunze”.
  • Cerecetarea prin agenti autohtoni, sau recrutati de pe teritoriile statelor invecinate, sau tinta.Cadrele erau pregatite la Academia Militara Diplomatica a Armatei Sovietice.
  • Spionajul special, specializat in diversiune pe teritoriul inamic, asasinate, distrugerea comunicatiilor inamice, acte teroriste, santaj, manipulare si dezinformare.
  • Prelucarea informatiilor furnizate de cercetare, care erau transmise, ulterior, statelor-majore implicate
  • Cercetarea radio si radiotehnica, asigurarea comunicatiilor din eter, precum si penetrarea transmisiunilor inamice.
Prima grupa era formata din traducatori si anchetatori specializati in conformitate cu etnia inamicului, specializati in interogatorii,iar cea de a doua insuma tehnicieni care se ocupau cu aprovizionarea cu aparatura specifica muncii de cercetare, precum si cu descifrarea fotografiilor aeriene.

Principiul fundamental al activitatii de spionaj este gasirea informatiei, obtinerea ei, prelucrarea si analizarea. si montarea ei intr-o imagine de ansamblu despre inamic. SefulGRU avea pana in 1989, doi adjuncti, unul pe linia obtinerii informatiilor si celalalt care raspundea de preclucrarea lor.

Prim adjunctul GRU care se ocupa cu obtinerea de informatii, avea in subordine sase directii:

  • Directia I actiona pe teritoriul statelor occidentale, cu exceptia Marii Britanii.
  • Directia a II-a avea agenti in SUA, Anglia, Canada, Australia si Noua Zeelanda.
  • Directia a III-a opera in Asia
  • Directia a IV-a actiona in tarile Africii si ale Americii Latine
  • Directia a V-a controla spionajul operativ, cu toate directiile si sectiile de informatii ale trupelor, regiunilor militare si a armamentului folosit.
  • Directia a VI-a se ocupa cu spionajul radio-tehnic.


Totodata, in GRU existau patru servicii autonome, insarcinate cu obtinerea de informatii si care se subordonau prim-adjunctului:

  • Serviciul 1 se ocupa cu spionajul prin agenti in Moscova si imprejurimi. Ofiterii lucrau sub acoperire in toate institutiile statului sovietic si recrutau diplomati straini, membri ai delegatiilor si comapniilor straine, militari care vizitau Rusia, studenti care studiau pe teritoriile sovietice.
  • Serviciul 2 avea spioni in Europa de Vest.
  • Servicul 3 avea contacte cu organizatiile teroriste care erau implicate in miscarile anti SUA si NATO
  • Servicul 4 opera cu spioni in SUA si Marea Britanie.


Spre deosebire de KGB, care avea o structura specializata care sa monitorizeze activitatea ofiterilor acoperiti, denumiti “clandestini”, GRU a creat divizii de “clandestini”care sa fie perfect acoperiti fata de cei din celelalte servicii sovietice. Cu alte cuvinte, KGB nu avea nici o posibilitate sa stie cine sunt agentii conspirati ai GRU.

Al doilea prim-adjunct, cel care se ocupa cu  cercetarea si procesarea informatiilor avea a dispozitie urmatoare schema de functionare:
  • Punctul de comanda
  • Cinci directii de analiza.
  • Institul de Informatii
  • Serviciul de Informatii a Spionajului Flotei
  • Patru sectii de analiza a informatiilor furnizate de statele-majore ale regiunilor militare si a grupurilor de trupe.


Aceste erau directiile subordonate prim-adjunctului GRU, insarcinat cu procesarea informatiilor obtinute din teren:
  • Directia a VII-a studia activitatile blocului NATO.
  • Directia a VIII-a analiza situatia si mecanismele politice ale tarilor care intrau in coliziune cu interesele URSS in lume
  • Directia a IX-a se ocupa cu studierea si intelegerea complexului militar-industrial al SUA si NATO
  • Directia a X-a era interesata de piata internationala a armamentului si a rezervelor naturale strategice.
  • Directia a XI-a analiza fortele strategice nucleare ale statelor care detineau aceasta tehnologie
  • Directia a XII-a se ocupa cu spionajul cosmic, sateliti, dezvolatrea de tehnologii spatiale.


Institul de informatii al GRU studia toate izvoarele deschise ale informatiei: presa, tipariturile, radioul, televiziunea, cinematografia, etc.
  
VI. Cum se facea selectia ofiterilor:


Femeile deveneau agenti GRU pe doua cai.
  • Afiliere: Daca era casatorita cu un ofiter care intra in zona de interes a spionajului militar sovietic, dupa o cercetare prealabila, era invitat intr-o comisie speciala unde i se puneau in vedere obiectivele, indatoriile si drepturile cetateanului sovietic arondat frontului pentru promovarea Comunismului planetar. Dupa aceasta intalnire, foarte bizara, la inceput pentru o simpla sotie de militar, sotul era invitat sa urmeze cursurile Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, pepiniera ofiterilor GRU. Daca ambii treceau testele, verificarile si provocarile, el devenea ofiter GRU, deplin conspirat, iar ea tovarasa lui de lupta.
  • Racolare: Daca femeia, lucra deja in spionaj, dar la un nivel mediu sau avea abilitati speciale.


Si barbatii, aveau tot doua cai de acces in elita spionajului strategic, liftul si scarita.
  • liftul: un ofiter atent urmarit si analizat, timp de cativa ani de catre analistii GRU era invitat sa se inscrie in Academia Militara Diplomatica, unde de regula termina cursurile Facultatii a III-a specializata in formarea agentilor operativi, sau de teren.
  • scarita: un ofiter de informatii care parcursese etapele de la batalion, regiment, divizie si care ajunsese sa lucreze in cercetare cu merite deosebite era invitat brusc la Moscova unde urma, evident cursurile uneie dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice.


Printre criteriile de selectie a ofiterilor GRU se numarau: stabilitatea ideologica si loialitatea fata de proiectul URSS, lipsa contactelor cu strainii, absenta materialelor compromitatoare referitoare la rude si prieteni, absenta viciilor de orice natura, absenta semnelor particulare sau a defectelor de vorbire, controlarea partenerului de viata, abilitati intelectuale si fizice, rezistenta psihica si capacitatea de disimulare si simtul umorului.

Inca de la inceputul cursurilor Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, printre colegi erau disimulati ofiteri-psihologi, care aveau misiunea sa intocmeasca rapoarte privitoare la fiecare student.
Obiectivul major al cursurilor era dezvolatrea capacitatii de a gandi logic si de exprimare cat mai clara a propriilor rationamente. Evaloarea incepea cu rezolvarea problemelor de imaginatie.

In 1970, la Academia Militara Diplomatica se sustineau patru examene:
  1. Filosofia marxist-leninista.
  2. Limba straina principala.
  3. Fortele armate ale statelor capitaliste
  4. Smulgerea secretelor inamicului.


Viitorii ofiteri GRU studiau cum sa caute o sursa de informatii, cum pot fi studiate si verificate persoanele de interes, cum pot fi recrutate tintele, cum se lucreaza cu agentii racolati, cum sa evite esecul si cum sa procedeze atunci cand, totusi misiunea a esuat.

Cea mai importanta misiune si, pana la urma examenul final consta in racolarea unui ofiter KGB. Daca misiunea reusea, victima era apoi oferita superiorilor din KGB, care erau nevoiti sa-si sporeasca sistemele de securitate.

Intre KGB si GRU s-a dus, inca de la inceput un razboi competitiv asemanator cu cele purate intre doua servicii de informatii ostile, cu amendamentul ca victoriile repurtate, erau apoi analizate, la Kremlin, iar concluziile conduceau la slefuirea si sporirea eficientei celor doua si la sporirea prestigiului acestora.

VI. Acoperirea unui ofiter GRU:

Dupa absolvirea uneia dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice, candidatul devenea ofiter GRU si primea imediat o misiune, fie pe teritoriul URSS, fie in teatrul de operatiuni al Razboiului Rece.

Comitetul Central al PCUS aproba cati diplomati curati lucrau in Ministerul Afacerilr Externe, cati ofiteri KGB si  cati ofiteri GRU. Aceste informatii erau apoi clasificate, iar KGB si GRU isi intocmeau propriile liste cu “clandestini”.

Ofiterii puteau sa lucreze sub acoperire, fie ca ambasadori, soferi, jurnalisti, balerine, turisti, preoti, functionari, homosexuali etc. Puteau, asadar practica orice meserie considerata ca acoperire perfecta, pentru indeplinirea misiunii. Principiul comun celor doua servicii secrete sovietice a fost: “Nu exista acoperire necorespunzatoare, ci doar spioni incompetenti!”

Ofiterii care trebuiau sa plece in tarile NATO si mai ales in SUA si Marea Britanie, urmau si alte cursuri pregatitoare menite sa le ofere o acoperire cat mai etansa. Absolventii carora li se trasau misiuni in Blocul Vestic erau angajati, initial in Serviciul I al GRU, condus de un general-maior, unde lucrau un an. In acest timp, se familiarizau cu detaliile si specificul misiunii sub acoperire. Apoi erau trimisi in actiuni de spionaj, peste hotarele URSS.

Privitor la caracterul conspirativ al misiunilor, putem distinge doua planuri:
  1. acoperirea transperanta: misiuni secrete sub acoperirea functiei oficiale
  2. acoperirea adanca: biografie noua .


De regula, GRU folosea in cadrul acoperirii adanci , cupluri casatorite. Pentru fiecare cuplu de viitori spioni “clandestini” era conceputa o programa individuala de pregatire, axata pe abilitatile fiecaruia. 

Apoi incepau pregatirile intr-un cadru cat mai asemantor cu locul unde isi vor desfasura misiunea. Vorbeau doar in limba tarii respective, citeau presa, urmareau posturile de radio si tv, purtau si consumau numai produse si retete specifice acelei regiuni. Dupa cativa ani de pregatire, viitorii spioni stiau aproape totul despre o tara pe care n-o vizitasera niciodata, de la adresele restaurantelor, la culisele politicii, de la particularitaile climatice la stirile mondene.

O conditie esentiala recrutarii viitorilor spioni din occident, era absolvirea studiilor superioare si de aceea varsta minima a candidatilor era intre 21-23 de ani, dar cel mai important era ca cei care plecau in misiune in strainatate sa aiba rude si prieteni foarte apropiati in URSS, de preferinta copii, care ramaneau ca o garantie a indeplinirii cu succes a misiunii. Daca se opta pentru un cuplu, de regula, femeia era specializata in radio-tranmisiuni si in arta seductiei, iar el in folosirea explozivului, arte martiale, alpinism si scufundari.

De obicei pregatirea spionilor cu acoperire adanca, dura intre 4-6 ani, dar majoritatea cuplurilor plecau in misiune in jurul varstei de 40 de ani, intrucat GRU considera ca aceasta varsta confera mai multe avantaje, oamenii devin mai intelepti, mai conservatori, mai cerebrali si raspund mai putin impulusurilor emotionale. Faptul ca sotia avea si misiunea de a raporta GRU orice inclinatie catre vicii a sotului, si mai ales ca la 40 de ani era mama unui copil aproape adolescent, ramas pe teritoriul URSS la cheremul statului, asigura si mai mult ca spionii sovietici nu se vor gandi sa defecteze si isi vor mentine concentararea in vederea realizarii misiunilor.

Cheia in pregatirea “clandestinilor” era intotdeauna legenda lor, biografia falsa, creata in laboratoarele GRU, in concordanta perfecta cu acoperirea aleasa.  Legenda era mintios gandita, folosindu-se ca baza de datele reale din biografiile spionilor impletite cu elemente fictive. Se opera cu jumatati de adevar si tocmai de aceea, testul detectorului de minciuni a fost trecut de aproape toti ofiterii GRU trimisi in strainatate. Ca o masura in plus, “clandestinii”aveau pregatita si o legenda de rezerva, in cazul in care se pot crea suspiciuni autoritatilor tarii respective.

In cele mai multe dintre cazuri, “clandestinii”pretindeau ca sunt din alta tara decat cea in care isi desfasurau misiunea. De exemplu, in Suedia, puteau fi niste australieni, in Siria sa pozeze intr-un cuplu de berlinezi galagiosi, sau in Franta sa se prezinte ca o pereche de refugiati politic din Polonia.

Pentru a putea fi credibili in conformiatate cu legenda creata, viitorii spioni parcurgeau un stagiu de 1-3 ani in asa zisele tari de origine, ajungand sa le cunoasca foarte profund detaliile specifice.

Maiestria GRU in legendarea ofiterilor cu acoperire adanca, consta in paienjenisul creat in biografia clandestina. Un spion, a carui tinta finala era sa se instaleze in Boston, putea ajunge pe teritoriul american din Columbia, unde a ajuns din Cuba, ca rebel impotriva lui Fidel Castro, sau altul care vroia sa ajunga in Marea Britanie, trecea cativa ani printr-o tara de tranzit, ca Polonia, de unde reusea sa fuga in Germania si apoi sa ajunga la Londra ca azilant politic.

Atat KGB cat si GRU colaborau cu serviciile omoloage din Tratatul de la Varsovia care confirmau legendele “clandestinilor”, daca acestia erau interogati de autoritatile tarilor unde spionau.

Scenariul de legendare a unui cuplu pe teritoriul unei tari inamice, urmarea urmatorii pasi: ei ajungeau initial cu pasapoarte diferite, la date diferite si in orase diferite. Dupa un timp se intalneau in orasul vizat, se casatoreau si isi intemeiau un camin, avand deja prieteni comuni si martori care sa le confirme legenda.

Mecanismul de obtinere de acte perfect legale era urmatorul. Dupa casatorie, sotia care a luat numele sotului, primeste acte de identitate noi, de data aceasta nefalsificate de GRU. Dupa un timp, sotul isi pierde actele initiale si primeste un set nou de documente. Apoi cei doi isi obtin cartile de credit, permisele auto si iata, cum intr-un timp relativ scurt, “clandestinii”devin cetateni onorabili ai tarii respective.

VII. Cartita:

GRU a fost, probabil, singurul serviciu secret din lume care a luat in cosiderare utilitatea unei recrutari atat de secrete, incat candidatul nici macar nu stia ca a devenit ofiter al teribilului serviciu al Armatei Rosii.

Se intampla ca la un examen de admitere la Academia Militara Diplomatica, un candidat sa fie foarte bine pregatit, sa indeplineasca toate criteriile de selectie si totusi sa fie respins. Exact in acel moment, strategii GRU incepeau sa creeze o biografie falsa. 

Subiectului i se explica ca a fost selectionat in cea mai secreta divizie a GRU si ca din acel moment el va juca rolul de cartita. (Un ofiter pe deplin cosnpirat, care lucreaza direct in subordinea directorului GRU, specializat in misiuni speciale si care lucreaza in tara respectiva fara ca nimeni altcineva sa stie care este scopul sau adevarat).

Dupa ce a fost respins, candidatul era trimis la studii in alta parte unde isi definitiva cunostintele fie in diplomatie, fie in agricultura sau cercetari aero-spatiale, se angaja ulterior intr-unul din ministerele URSS, unde ajungea pe listele de angajati in strainatate. De exemplu, un absolvent al Academiei de Aviatie a fost angajat la Aeroflot si dupa 5 ani de activitate la Moscova este trimis sa lucreze la agentia din Londra. Evident, ca odata ajuns pe teritoriul Marii Britanii, va fi monitorizat si cercetat de catre serviciile secrete MI5 si MI6, constatandu-se ca este “curat”.

Chiar in URSS, nimeni, cu exceptia directorului GRU, nu cunoaste misiunea acestuia. In momentul in care un alt “clandestin” din Anglia este incomodat sau chiar nu poate ajunge la obiectiv, este retras sau directionat de la Centru pe o alta pista, este activata cartita, care executa misiunea in cea mai deplina conspirativitate si se retrage. Nimeni nu a banuit, nici macar “clandestinul”respectiv  ce rol a avut cartita, devenita astfel dublura GRU in cele mai fierbinti regiuni, o posibilitate pe care doar directorul GRU  o avea pentru a indeplini obiectivul.

VIII. Reteaua:

Schema de lupta a serviciilor militare sovietice se baza pe trei structuri complementare:
  1. reteaua
  2. grupul de agenti.
  3. agentii care operau individual, fara nici o legatura cu reteaua sau grupul de agenti.


Reteaua opereaza intotdeauna dincolo de zidurile ambasadei si de acoperirea diplomatica. In fiecare ambasada URSS existau o retea KGB si o retea GRU, o sectie secreta de criptare si o subunitate militarizata de paza. Sectia de criptare avea trei sectiuni distincte, protejate non stop cu blindaje, paza armata si coduri secrete, una pentru ambasador, una pentru rezidentul KGB si a treia pentru GRU. 

Fiecare dintre ei, avea la dispozitie cifratori diferiti, parole secrete si mijloace diferite de a contacta Moscova

De regula, intr-o ambasada sovietica, 40 % erau diplomati curati, 40 % lucrau pentru KGB, si 20% erau arondati GRU.

Retele acoperite ale GRU erau de doua categorii. Prima era o structura mare si complexa a carui rezident sef era fie general maior, fie contraamiral, iar a doua, mult mai restransa avea ca rezident sef fie un colonel, fie un capitan de rangul I.

URSS folosea ambele retele, in fiecare tara unde avea misiuni diplomatice. De exemplu in Franta, opera reteaua de categoria intai, la Paris si cea de a doua, la Marsilia. Erau independente intre ele si erau coordonate direct de la Moscova. In SUA si Elvetia, GRU a plasat doua retele de categoria intai, care lucrau autonom si conspirat una fata de alta, la Wsghington si New York, precum si la Geneva si Berna.

O alta specificitate a operatiunilor GRU a fost faptul ca ofiterii puteau culege informatii de oriunde. De exemplu, in 1971, serviciile britanice au expulzat 105 cetateni suspectati a fi spioni KGB si GRU, insa Moscova a putut primi informatii utile despre englezi de la ofiterii sovietici din Irlanda, Scotia, Tara Galilor, Australia, Noua Zeelanda etc.

Ofiterii GRU din intreaga lume au primit permisiunea oficiala sa ucida pe oricine considerau ca este un dusman ireconciliabil al URSS.

In Grupul de agenti lucrau numai strainii racolati de catre GRU. Ei nu aveau voie sa faca alte recrutari. Acest lucru era permis numai rezidentului. Doar seful grupului se afla in contact permanent cu omul GRU din ambasada, restul agentilor neavand niciodata contact direct cu ofiterii.

IX.Agentura:

In GRU existau doua categorii de lucratori, cetatenii URSS, care deveneau, fie ofiteri-spioni, fie angajati ai departamentelor tehnice si agentii, care erau proveniti din strainii racolati.

Agentura era impartita in doua: principala si de asigurare.

Agentura principala era organizata in obtinerea informatiilor (sursele) si in brigazi de lupta. Sursele se aflau in contact direct cu informatiile vizate de GRU (curierier diplomatici, dactilografe, cifratori, diplomati, transmisionisti, grefieri, jurnalisti, etc)

Agentura de lupta se numea Destinatii Speciale (DSp). GRU pregatea luptatori/teroristi. Cei cu cetatenie sovietica studiau la Kiev, iar strainii la Odessa si lucrau pe doua niveluri: strategic si operativ.

Agentura de asigurare era organizata din urmatoarele persoane:
  • Proprieitarii de case conspirative (KK), erau recrutati dupa verfificari speciale pentru a oferi ascunzatori pentru timp indelungat, locuri pentru instructie, intalniri, primiri de rapoarte dein teren, schimbarea hainelor si a infatisarii, ascunderea materialelor, laborator.
  • Titularii de adrese conspirative (KA). Acestea erau folosite, in special, pentru primirea si redistribuirea corespondentei.
  • Posesorii de telefoane conspirative, statii radio si telex.
  • Posesorii de puncte de transmitere (PP), de regula racolati dintre vanzatori, proprietarii de magazine, chioscuri, gherete, unde agentul GRU aducea materialele, care erau transmise, ulterior catre ofiterul GRU.
  • Agentii legalizatori, acele perosane care aveau posibilitatea de a face modificari in actele spionilor (certificate de casatorie, buletine de identitate, pasapoarte, permise auto, preoti etc)
  • Agentii pentru procurarea documentelor necesare. Acestia procurau formulare sau modele de pasapoarte sau alte acte oficiale, care erau apoi prelucrate in rezidentura GRU.
  • Curierii, erau insarcinati sa transporte documentele sustrase in afara granitelor tarii spionate, de regula in URSS, sau in oricare alta tara, membra in Tratatul de la Varsovia. Astfel, spionii GRU puteau transporta informatiile din tarile cu regim sever in materie de contraspionaj, precum Marea Britanie, SUA, Franta, Olanda sau RFG, in tari cu regim mai indulgent, de regula in Finlanda, Irlanda, Austria sau tarile din Lumea a Treia.


X. Recrutarea:

Pentru a forma un agent GRU erau necesare cateva operatiuni de mare precizie. Un ul dintre recrutatorii care au facut istorie la Academia Militara Diplomatica, colonelul Vladimir Ivanovici le spunea studentilor: “Nici un cetatean, indiferent de varsta, sex sau nationalitate, incaput pe mainile GRU, nu va ramane vreodata fara lucru !”

Pentru a fi recrutat de catre GRU, agentul trebuia sa indeplineasca niste conditii de baza:
  • Sa aiba posibilitatea reala de a obtine informatii fie prin furt, fie prin copiere sau recrutare.
  • Sa aiba motive reale pentru a se lasa racolat. De regula, din nemultumire fata de situatia politica a tarii sale, din razbunare, dorinta de a ascunde o faradelege, teama de santaj, etc
  • Sa priveasca cu simpatie ideologia URSS sau sa fie un opozant real al doctrinei capitaliste.


Dupa ce tracea de aceasta prima selectie, candidatul intra in cea de a doua etapa, studierea si verificarea. In conditii de maxima discretie, ofiterii GRU il filau pe cel vizat de a deveni agent, il supuneau la tot felul de teste si provocari, i se facea un profil psihologic si o harta a necesitatilor si convingerilor sale. 

Aceasta perioada dura, de regula,un an si, daca candidatul corespundea exigentelor GRU se trecea la faza de recrutare propriuzisa.

Recrutarea se facea prin doua procedee: formularea directa si implicarea treptata.

GRU numea formularea directa si ca : “dragoste la prima vedere”. Era un procedeu foarte dificil, intrucat era supus unor riscuri foarte mari, dar avea si cateva avantaje, printre carefaptul ca avea loc un singur contac cu GRU, dupa care agentul recrutat isi lua singur toate masurile de conspirare si siguranta.

Intrucat era foarte dificila recrutarea directa, ofiterii GRU, foloseau de cele mai multe ori, implicarea treptata, stabilind mai multe contacte si utilizand mai multe metode de testare, si abia cand erau siguri de eficienta racolarii se recurgea la declinarea identitatii.

XI. Legatura cu agentii:

GRU avea doua metode de a pastra legatura dintre rezidenta si agenti: personala si impersonala.

Legatura personala se putea petrece in urmatoarele variante: intalnire obisnuita, extraordinara, instantatnee, controlata, conspirativa. 
Legatura impersonala se realia prin: comunicare radio, semnale electronice, ascunzatori.
Evident, cea mai vulnerabila, era intalnirea directa dintre agent si ofiter si de aceea, GRU avea la indemana, intotdeauna si o intalnire de rezerva.

Iata, pe scurt variantele de contact ale agentilor cu ofiterii GRU:
  • Intalnirea obsinuita: agentii primeau orarul intalnarilor pentru o perioada de minim 6 luni intr-o locatie sigura, fie casa conspirativa, fie doar o adresa conspirativa, fie in locuri publice alese aleatoriu.
  • Intalnire extraordinara: neplanificata, spontana, urgenta. Agentul avea la indemana un numar de telefon si fiind obligat sa foloseasca numai telefoanele publice, putea cere la capatul firului o intalnire cu ofiterul de legatura. De regula, acest tip de contact avea si o intalnire de rezerva pentru cazuri neprevazute.
  • Intalnire instantanee: Se alegeau locuri foarte aglomerate in care agentul si ofiterul se intalneau pentru cateva secunde, se facea transferul de informatii, bani, materiale, etc intr-un timp fulgerator.
  • Intalnirea controlata: Scopul acesteia era in primul rand de verificare a starii agentului, a punctualitatii sale, daca este sau nu urmarit. Acest episod le permitea ofiterilor sa urmareasca traseul agentului dupa ce a avut loc sau nu intelnirea cu agentul. Acesta era urmarit dupa ce parasea locul intalnirii.
  • Intalnirea conspirativa: se petrecea de regula, in cazul restabilirii legaturii cu agentul. Daca de exemplu, ofiterul GRU era expulzat sau indisponibilizat, agentul avea posibilitatea de a se prezenta intr-un loc prestabilit si astepta sa fie contactat de alt ofiter pe care nu-l cunostea.
  • Ascunzatorile: erau folosite fie pentru pastrarea documentelor, fie pentru comunicarea agent-ofiter. Aceste ascunzatori erau folosite o singura data
  • Semnalele: contactul dintre agent si ofiter se putea realiza prin diferite simboluri si semne, atat grafice, cat si audio ale caror descifrare erau perfect codate si practic, imposibil de inteles de catre cei care nu aveau cheia.


XII. Obiectivele de interes pentru GRU:

Spionul militar sovietic era interesat de informatiile cuprinse in cele patru categorii: militare, politice, economice si tehnice.
Ca o informatie sa fie valoroasa trebuia sa indeplineasca minim doua conditii: sa fie de ultima ora si sa fie secretizata de autoritatile tarii respective.
Informatiile de interes pentru GRU erau impartite pe trei categorii:
  • Informatii: rapoartele agentilor, analizate si procesate de catre ofiteri.
  • Documente: acte oficiale, harti, schite, scheme, casete, inregistrari diverse, etc.
  • Prototipuri: armanent, tehnica militara, secrete industriale, diverse tehnologii.


In functie de importanta informatiilor primite, ofiterii GRU intocmeau rapoarte pe care le transmiteau clasificat pe cinci niveluri:
  • Nivelul 1: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS si Biroului Politic al CC al PCUS.
  • Nivelul 2: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS
  • Nivelul 3: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii
  • Nivelul 4:  Sefului GRU si Sefului Marelui Stat Major
  • Nivelul 5: Doar sefului GRU.


Materialele primit de catre ofiterii GRU de la agenti, primeau trei calificative, in functie de importanta lor:
  • PI (prezinta interes): importanta mica. Zece document PI aveau valoarea unui T, iar 50 de documente PI echivalau cu un OV.
  • T (valoros): importanta mare, informatiile erau procesate la Moscova, iar misiunea beneficia de tot sprijinul logistic al GRU
  • OV (de importanta deosebita): valoare exceptionala a informatiilor. Cine furniza acest tip de informatie era automat avansat in grad, decorat cel putin cu Ordinul Steaua Rosie.


Asadar, informatiile primite din teren, de la spioni erau apoi procesate si analizate de ofiterii specializati ai GRU, care se bazau pe doua principii fundamentale in arta spionajului:
  1. Analiza informatiilor este la fel de importanta ca si obtinerea lor !
  2. Dupa gasirea fiecarei noi abateri sau exceptii de la regula este necesera revizuirea acesteia !


XIII. Destinatii Speciale (DSp):

Sectia a treia a directiei de informatii a statului-major al unei regiuni militare conducea unitatile speciale de lupta/terorism.
Dsp erau unitati de lupta ermetice, perfect conspirate. De obicei, in Armata Rosie, aceste brigazi speciale erau disimulate in cadrul batalioanelor disciplinare.

Scopul principal al Dsp era organizarea de diversiuni si provocari pe teritoriul inamicului, iar membri acestei unitati de elita a GRU erau specilizati in incursiuni, transmisiuni si alte actiuni individuale, de la lupta corp la corp pana la dinamitarea de poduri sau tehnici de gueriila.
Aceste trupe speciale purtau numele de Spetnaz, iar tintele lor specifice erau menite sa paralizeze capacitatea de lupta si de reactie a inamicului. Din aceste considerente misiunile lor se indreptau impotriva:
  • Statelor- majore si a punctelor de comanda (se bloca astfel creierul armatei respective)
  • Centrele de transmisiuni si liniile de legatura (era atacat astfel sistemul nervos al armatei inamice).
  • Centralele termice, electrice, conductele de resurse strategice, centrele de radio-televiziune ( fiind vizat astfel, sistemul circulator al armatei inamice)
  • Aerodromuri, gari, porturi, cai ferate, tuneluri (distrugerea elementelor de infrastructura a armatei inamice)


XIV. Profilul unui spion GRU:

Orice ofiter de informatii este specializat in tehnici psihologice, metode de influenatare al oamenilor, tehnci de manipulare si dezinformare, persuasiune mascata, histrionism. Spionii GRU se bazau pe urmatoatele principii operative:
  • Zambetul
  • Respectul fata de interlocutor si in general fata de oameni
  • Privitul interlocutorului in ochi.
  • Sa nu semene cu un spion
  • Sa poata decodifica limbajul nonverbal si gestica
  • Sa pretuiasca timpul si sa fie mereu punctual
  • Sa poata controlarea agentii racolati
  • Capacitatea de memorare si de inregistrare a cat mai multor detalii
  • Capacitatea de a asculta si de a fi non-conflictual.
  • Citirea rapida a vulnerabilitatilor inamicului
  • Primirea unui obiect fara sa-l atinga
  • Predarea unui obiect fara sa-l atinga
  • Sa uite tot ceea ce este neimportant si sa se reseseteze dupa fiecare misiune, asemeni unui actor, care isi iese din rol dupa reprezentare.