I. Organizare si principii:
Inca de la
venirea sa cu trenul din Elvetia, Lenin, parintele fondator al URSS a intemeiat
o regula de aur in agentiilor de informatii:
in fiecare dimineata, serviciiile secrete le prezentau conducatorilor o
foaie A4 care continea raportul asupra celor mai importante evenimente interne
si internationale.
Cele mai
importante servicii secrete pe care s-a intemeiat constructia imperiului
sovietic au fost, incepand cu instalarea lui Iosif Visarionivici Stalin, NKVD (
Comisiariatul poporului pentru Afaceri Interne) format din cekistii lui Lenin
si GRU ( Directia Generala de Informatii a Comisariatului Poporului pentru
Aparare).
Stalin a
conchis : “Pentru a percepe corect adancimea spatiului, avem nevoie de doi
ochi, tot asa, tovarasi, URSS-ul are nevoie sa priveasca lumea, dar sa se
verifice si in oglinda cu doi ochi.”
De atunci, si probabil pana astazi,
conducatorii de la Moscova au citit doua rapoarte strict independente intre
ele, semnate de analistii politiei secrete si cei ai spionajului militar.
Existenta celor
doua servicii independente unul fata de celalalt, care operau pe deplin
conspirate, atat intern cat si in afara granitelor URSS-ului s-a intemeiat pe
ideea ca monopolul este distructiv in ori ce afacere, iar in chestiuni de
servicii secrete, acest monopol devinie mortal pentru tara si conducatorii ei.
Dupa ce au
acaparat puterea in Rusia, incepand cu 7 noiembrie 1917, bolsevicii au distrus
tot aparatul de stat tarist, au lichidat ministri, au abrogat legi, regulamente
si ordine interne si au inlocuit sistemul clasic de guvernanta cu principii
noi. Astfel, in locul Ohranei, celebra politie secreta a Rusiei tariste, s-a
nascut Comisia Extraordinara Panrusa pentru Combaterea Contrarevolutiei si a
Sabotajului, temutul CEKA.
La inceput,
obiectivele principale ale nou infiintatului serviciu secret au fost:
protejarea conducatorului, paza institutiilor statului, securizarea aparatului
de stat, combaterea coruptiei si speculei. Cekistii protejau granitele,
inabuseau rascoalele si revoltele, asigurau paza lagarelor si a inchisorilor si
derulau operatiuni de spionaj si contraspionaj.
In timpul
Primului Razboi Mondial, bolsevicii au destabilizat Armata Rusie, scotand-o de
pe frontul patriei. Comunismul a fost un experiment globalist, iar Lenin a
hotarat ca noile structuri militare ale URSS sa devina principala forta de
export a ideilor revolutionare in toata lumea. Astfel, vechea ordine militara a
Rusiei a fost inlocuita de Armata Rosie, vazuta ca “o forta a revolutiei
mondiale!” Si asa, in interiorul acestei noi organizari s-a nascut serviciul
secret militar GRU.
II. Stalpii Revolutiei Mondiale: KGB si GRU
Politia secreta
care a stat de straja regimului comunist de la infiintare si pana la ruinarea
sa din 1990, si-a schimbat de multe ori denumirea, dar nu si naravul. “Naparca si-a schimbat pielea, dar tot un
sarpe veninos a ramas”, cum scrie Viktor Suvorov intr-una din cartile sale.
CEKA devine VCEKA, GPU, OGPU, NKVD, NKGB, MGB si in cele din urma devine
KGB.
In cei 73 de ani de experiment
comunist, sefii politiei secrete au facut parte si din Biroul politic, in calitate
de membri supleanti sau cu drepturi depline, timp de 27 de ani, iar cei mai
cunoscuti dintre ei au fost: Dzerjinski, Ejov, Beria si mai tarziu Andropov.
Dupa prabusirea URSS, Rusia revine la acest principiu odata cu inscaunarea
noului tar, Vladimir Putin, fost ofiter KGB.
In schimb,
sefii spionajului militar GRU nu au facut niciodat parte din Biroul Politic,
iar informatiile furnizate decidentilor de la Kremlin aveau surse total
independente de cele produse de catre agentii KGB.
Singura zona de
interes in care se intalneau ofiterii KGB si cei de la GRU era cea aflata
dincolo de granitele URSS-ului. Astfel,
Directia I Principala a KGB-ului se ocupa cu spionajul si contraspionajul in
tarile tinta ale Kremlinului, iar spionii GRU furnizau doar secrete si
informatii cu caracter militar.
In esenta, de
la infiinatre si pana la prabusirea colosului sovietic, KGB a avut scopul de a
apara principiile Revolutiei bolsevice de dusmanii interni si externi, iar GRU
a fost insarcinat cu impunerea comunismului altor tari si popoare, prin
dobandirea suprematiei mondiale.
Asadar, cele
doua servicii autonome ale URSS, vedeau si intelegeau lumea, fiecare cu ochii
lui, avand atat obiective proprii cat si interese specifice, care de multe ori
intrau in contradictie. Daca pentru KGB, existau doua categorii de amenintari ,
cele interne si cele externe, pentru GRU, erau relevante doar amenintarile si
crizele externe care ar fi putut ameninta Uniunea Sovietica.
Principiul de
control al celor doua servicii secrete a tinut intotdeauna cont de evitarea
monopolului, astfel incat cei de la KGB nu stiau nimic despre actiunile GRU si
viceversa. Partitul Comunist tinea sun control Armata Rosie prin intermediul
operatiunilor KGB si controla KGB-ul cu ajutorul celor din GRU.
III. Cele trei fundamente ale spionajului sovietic:
previziunea/operarea, strategia si tactica:
Dupa ce au
reusit sa controleze perfect mecanismul intern al Puterii, oficialii de la
Kremlin au trecut al cea de a doua faza a Experimentului si anume exportarea
bolsevismului in lume. Principiile pe care s-au bazat
artizanii politicii de securitate si spionaj au fost urmatoarele:
- Actiunile de lupta, armamentul si protejarea informatiilor apartin nivelului tactic.
- Capacitatea de lupta si controlul fortelor militare apartin de nivelul operativ.
- Planurile si scenariile tuturor conflictelor apartin de nivelul strategic
Toate actiunile
civile si militare prin care URSS a dorit sa exporte in lumea Revolutia
bolsevica trebuiau asigurate prin metode specifice.
In razboaiele moderne
acestea sunt principalele mijloace de asigurare: spionajul, apararea impotriva
armelor de distrugere in masa, razboaiele electronice si informationale,
asigurarea genistica, camuflajul, paza si protectia obiectivelor de interes
major, manipularea, intoxicarea, dezinformarea
Pornind de la
aceasta aranjare, serviciile secrete ale URSS au fost interesate sa ocupe si sa
controleze cele trei niveluri de baza ale spionajului: tactic, operativ si
strategic.
Cele mai
importante directii ale spionajului sunt asezate pe trei componente principale:
planificarea actiunilor, obtinerea si prelucrarea informatiilor despre inamic,
organizarea de interactiuni si comunicare deplin conspirate.
V.
Organizarea spionajului militar in URSS:
Spionajului
tactic ii apartineau: companiile, batalioanele, regimentele si diviziile
militare.Fiecare comandant avea la dispozitie un stat-major, care se comporta
exact precum creierul operatiunilor. Astfel, actiunile erau planificate de
seful statului major, iar ele erau comunicate la toate nivelurile Armatei
Rosii, de la superiori la inferiori.
Cea mai mica
unitate militara era batalionul care
era format dintr-un sef al statului major, un adjunct al acestuia, seful
transmisiunilor si sergentul acre se ocupa de documentele secrete.
Urma, apoi, regimentul a carui stat major era
format dintr-un sef, un adjunct, un sef al cercetarii, un sef de transmisiuni
si un sef al serviciului topografic.
La nivelul
superior al organizarii spionajului militar se afla divizia, al carei stat-major
era format din trei sectii:
- Sectia intai - operativa: intocmirea planurilor de actiune si implementarea lor
- Sectia a doua - cercetare: furniza informatii despre inamic.
- Sectia a treia – transmisiuni: asigura transmiterea securizata a ordinelor catre executanti.
Spionjul
operativ se desfasura la nivelul corpurilor de armata si ale fronturilor.
Directia de cerecetare a statului major al frontului era alcatuita din cinci
sectii si doua grupe:
- Cercetarea tactica a frontului, activitatea batalioanelor de cercetare ale diviziilor si regimentelor. Cadrele pentru sectia intai erau pregatite la Academia Militara “Frunze”.
- Cerecetarea prin agenti autohtoni, sau recrutati de pe teritoriile statelor invecinate, sau tinta.Cadrele erau pregatite la Academia Militara Diplomatica a Armatei Sovietice.
- Spionajul special, specializat in diversiune pe teritoriul inamic, asasinate, distrugerea comunicatiilor inamice, acte teroriste, santaj, manipulare si dezinformare.
- Prelucarea informatiilor furnizate de cercetare, care erau transmise, ulterior, statelor-majore implicate
- Cercetarea radio si radiotehnica, asigurarea comunicatiilor din eter, precum si penetrarea transmisiunilor inamice.
Prima grupa era
formata din traducatori si anchetatori specializati in conformitate cu etnia
inamicului, specializati in interogatorii,iar cea de a doua insuma tehnicieni
care se ocupau cu aprovizionarea cu aparatura specifica muncii de cercetare,
precum si cu descifrarea fotografiilor aeriene.
Principiul
fundamental al activitatii de spionaj este gasirea informatiei, obtinerea ei,
prelucrarea si analizarea. si montarea ei intr-o imagine de ansamblu despre
inamic. SefulGRU avea pana in 1989, doi adjuncti, unul pe linia obtinerii
informatiilor si celalalt care raspundea de preclucrarea lor.
Prim adjunctul
GRU care se ocupa cu obtinerea de informatii, avea in subordine sase directii:
- Directia I actiona pe teritoriul statelor occidentale, cu exceptia Marii Britanii.
- Directia a II-a avea agenti in SUA, Anglia, Canada, Australia si Noua Zeelanda.
- Directia a III-a opera in Asia
- Directia a IV-a actiona in tarile Africii si ale Americii Latine
- Directia a V-a controla spionajul operativ, cu toate directiile si sectiile de informatii ale trupelor, regiunilor militare si a armamentului folosit.
- Directia a VI-a se ocupa cu spionajul radio-tehnic.
Totodata, in
GRU existau patru servicii autonome, insarcinate cu obtinerea de informatii si
care se subordonau prim-adjunctului:
- Serviciul 1 se ocupa cu spionajul prin agenti in Moscova si imprejurimi. Ofiterii lucrau sub acoperire in toate institutiile statului sovietic si recrutau diplomati straini, membri ai delegatiilor si comapniilor straine, militari care vizitau Rusia, studenti care studiau pe teritoriile sovietice.
- Serviciul 2 avea spioni in Europa de Vest.
- Servicul 3 avea contacte cu organizatiile teroriste care erau implicate in miscarile anti SUA si NATO
- Servicul 4 opera cu spioni in SUA si Marea Britanie.
Spre deosebire
de KGB, care avea o structura specializata care sa monitorizeze activitatea
ofiterilor acoperiti, denumiti “clandestini”, GRU a creat divizii de
“clandestini”care sa fie perfect acoperiti fata de cei din celelalte servicii
sovietice. Cu alte cuvinte, KGB nu avea nici o posibilitate sa stie cine sunt
agentii conspirati ai GRU.
Al doilea
prim-adjunct, cel care se ocupa cu
cercetarea si procesarea informatiilor avea a dispozitie urmatoare
schema de functionare:
- Punctul de comanda
- Cinci directii de analiza.
- Institul de Informatii
- Serviciul de Informatii a Spionajului Flotei
- Patru sectii de analiza a informatiilor furnizate de statele-majore ale regiunilor militare si a grupurilor de trupe.
Aceste erau
directiile subordonate prim-adjunctului GRU, insarcinat cu procesarea
informatiilor obtinute din teren:
- Directia a VII-a studia activitatile blocului NATO.
- Directia a VIII-a analiza situatia si mecanismele politice ale tarilor care intrau in coliziune cu interesele URSS in lume
- Directia a IX-a se ocupa cu studierea si intelegerea complexului militar-industrial al SUA si NATO
- Directia a X-a era interesata de piata internationala a armamentului si a rezervelor naturale strategice.
- Directia a XI-a analiza fortele strategice nucleare ale statelor care detineau aceasta tehnologie
- Directia a XII-a se ocupa cu spionajul cosmic, sateliti, dezvolatrea de tehnologii spatiale.
Institul de
informatii al GRU studia toate izvoarele deschise ale informatiei: presa,
tipariturile, radioul, televiziunea, cinematografia, etc.
VI. Cum se facea selectia ofiterilor:
Femeile
deveneau agenti GRU pe doua cai.
- Afiliere: Daca era casatorita cu un ofiter care intra in zona de interes a spionajului militar sovietic, dupa o cercetare prealabila, era invitat intr-o comisie speciala unde i se puneau in vedere obiectivele, indatoriile si drepturile cetateanului sovietic arondat frontului pentru promovarea Comunismului planetar. Dupa aceasta intalnire, foarte bizara, la inceput pentru o simpla sotie de militar, sotul era invitat sa urmeze cursurile Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, pepiniera ofiterilor GRU. Daca ambii treceau testele, verificarile si provocarile, el devenea ofiter GRU, deplin conspirat, iar ea tovarasa lui de lupta.
- Racolare: Daca femeia, lucra deja in spionaj, dar la un nivel mediu sau avea abilitati speciale.
Si barbatii,
aveau tot doua cai de acces in elita spionajului strategic, liftul
si scarita.
- liftul: un ofiter atent urmarit si analizat, timp de cativa ani de catre analistii GRU era invitat sa se inscrie in Academia Militara Diplomatica, unde de regula termina cursurile Facultatii a III-a specializata in formarea agentilor operativi, sau de teren.
- scarita: un ofiter de informatii care parcursese etapele de la batalion, regiment, divizie si care ajunsese sa lucreze in cercetare cu merite deosebite era invitat brusc la Moscova unde urma, evident cursurile uneie dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice.
Printre
criteriile de selectie a ofiterilor GRU se numarau: stabilitatea ideologica si
loialitatea fata de proiectul URSS, lipsa contactelor cu strainii, absenta
materialelor compromitatoare referitoare la rude si prieteni, absenta viciilor
de orice natura, absenta semnelor particulare sau a defectelor de vorbire,
controlarea partenerului de viata, abilitati intelectuale si fizice, rezistenta
psihica si capacitatea de disimulare si simtul umorului.
Inca de la
inceputul cursurilor Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice,
printre colegi erau disimulati ofiteri-psihologi, care aveau misiunea sa
intocmeasca rapoarte privitoare la fiecare student.
Obiectivul
major al cursurilor era dezvolatrea capacitatii de a gandi logic si de
exprimare cat mai clara a propriilor rationamente. Evaloarea incepea cu
rezolvarea problemelor de imaginatie.
In 1970, la
Academia Militara Diplomatica se sustineau patru examene:
- Filosofia marxist-leninista.
- Limba straina principala.
- Fortele armate ale statelor capitaliste
- Smulgerea secretelor inamicului.
Viitorii
ofiteri GRU studiau cum sa caute o sursa de informatii, cum pot fi studiate si
verificate persoanele de interes, cum pot fi recrutate tintele, cum se lucreaza
cu agentii racolati, cum sa evite esecul si cum sa procedeze atunci cand, totusi
misiunea a esuat.
Cea mai
importanta misiune si, pana la urma examenul final consta in racolarea unui
ofiter KGB. Daca misiunea reusea, victima era apoi oferita superiorilor din
KGB, care erau nevoiti sa-si sporeasca sistemele de securitate.
Intre KGB si
GRU s-a dus, inca de la inceput un razboi competitiv asemanator cu cele purate
intre doua servicii de informatii ostile, cu amendamentul ca victoriile
repurtate, erau apoi analizate, la Kremlin, iar concluziile conduceau la
slefuirea si sporirea eficientei celor doua si la sporirea prestigiului
acestora.
VI. Acoperirea unui ofiter GRU:
Dupa absolvirea
uneia dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice, candidatul
devenea ofiter GRU si primea imediat o misiune, fie pe teritoriul URSS, fie in
teatrul de operatiuni al Razboiului Rece.
Comitetul
Central al PCUS aproba cati diplomati curati lucrau in Ministerul Afacerilr
Externe, cati ofiteri KGB si cati
ofiteri GRU. Aceste informatii erau apoi clasificate, iar KGB si GRU isi
intocmeau propriile liste cu “clandestini”.
Ofiterii puteau
sa lucreze sub acoperire, fie ca ambasadori, soferi, jurnalisti, balerine,
turisti, preoti, functionari, homosexuali etc. Puteau, asadar practica orice
meserie considerata ca acoperire perfecta, pentru indeplinirea misiunii.
Principiul comun celor doua servicii secrete sovietice a fost: “Nu exista acoperire necorespunzatoare, ci
doar spioni incompetenti!”
Ofiterii care
trebuiau sa plece in tarile NATO si mai ales in SUA si Marea Britanie, urmau si
alte cursuri pregatitoare menite sa le ofere o acoperire cat mai etansa.
Absolventii carora li se trasau misiuni in Blocul Vestic erau angajati, initial
in Serviciul I al GRU, condus de un general-maior, unde lucrau un an. In acest
timp, se familiarizau cu detaliile si specificul misiunii sub acoperire. Apoi
erau trimisi in actiuni de spionaj, peste hotarele URSS.
Privitor la
caracterul conspirativ al misiunilor, putem distinge doua planuri:
- acoperirea transperanta: misiuni secrete sub acoperirea functiei oficiale
- acoperirea adanca: biografie noua .
De regula, GRU
folosea in cadrul acoperirii adanci , cupluri casatorite. Pentru fiecare cuplu de
viitori spioni “clandestini” era conceputa o programa individuala de pregatire,
axata pe abilitatile fiecaruia.
Apoi incepau pregatirile intr-un cadru cat mai
asemantor cu locul unde isi vor desfasura misiunea. Vorbeau doar in limba tarii
respective, citeau presa, urmareau posturile de radio si tv, purtau si consumau
numai produse si retete specifice acelei regiuni. Dupa cativa ani de pregatire,
viitorii spioni stiau aproape totul despre o tara pe care n-o vizitasera
niciodata, de la adresele restaurantelor, la culisele politicii, de la
particularitaile climatice la stirile mondene.
O conditie
esentiala recrutarii viitorilor spioni din occident, era absolvirea studiilor
superioare si de aceea varsta minima a candidatilor era intre 21-23 de ani, dar
cel mai important era ca cei care plecau in misiune in strainatate sa aiba rude
si prieteni foarte apropiati in URSS, de preferinta copii, care ramaneau ca o
garantie a indeplinirii cu succes a misiunii. Daca se opta pentru un cuplu, de
regula, femeia era specializata in radio-tranmisiuni si in arta seductiei, iar
el in folosirea explozivului, arte martiale, alpinism si scufundari.
De obicei
pregatirea spionilor cu acoperire adanca,
dura intre 4-6 ani, dar majoritatea cuplurilor plecau in misiune in jurul
varstei de 40 de ani, intrucat GRU considera ca aceasta varsta confera mai
multe avantaje, oamenii devin mai intelepti, mai conservatori, mai cerebrali si
raspund mai putin impulusurilor emotionale. Faptul ca sotia avea si misiunea de
a raporta GRU orice inclinatie catre vicii a sotului, si mai ales ca la 40 de
ani era mama unui copil aproape adolescent, ramas pe teritoriul URSS la cheremul
statului, asigura si mai mult ca spionii sovietici nu se vor gandi sa defecteze
si isi vor mentine concentararea in vederea realizarii misiunilor.
Cheia in
pregatirea “clandestinilor” era intotdeauna legenda lor, biografia falsa,
creata in laboratoarele GRU, in concordanta perfecta cu acoperirea aleasa. Legenda era mintios gandita, folosindu-se ca
baza de datele reale din biografiile spionilor impletite cu elemente fictive.
Se opera cu jumatati de adevar si tocmai de aceea, testul detectorului de
minciuni a fost trecut de aproape toti ofiterii GRU trimisi in strainatate. Ca
o masura in plus, “clandestinii”aveau pregatita si o legenda de rezerva, in
cazul in care se pot crea suspiciuni autoritatilor tarii respective.
In cele mai
multe dintre cazuri, “clandestinii”pretindeau ca sunt din alta tara decat cea
in care isi desfasurau misiunea. De exemplu, in Suedia, puteau fi niste
australieni, in Siria sa pozeze intr-un cuplu de berlinezi galagiosi, sau in
Franta sa se prezinte ca o pereche de refugiati politic din Polonia.
Pentru a putea
fi credibili in conformiatate cu legenda creata, viitorii spioni parcurgeau un
stagiu de 1-3 ani in asa zisele tari de origine, ajungand sa le cunoasca foarte
profund detaliile specifice.
Maiestria GRU
in legendarea ofiterilor cu acoperire
adanca, consta in paienjenisul creat in biografia clandestina. Un spion, a
carui tinta finala era sa se instaleze in Boston, putea ajunge pe teritoriul
american din Columbia, unde a ajuns din Cuba, ca rebel impotriva lui Fidel
Castro, sau altul care vroia sa ajunga in Marea Britanie, trecea cativa ani
printr-o tara de tranzit, ca Polonia, de unde reusea sa fuga in Germania si
apoi sa ajunga la Londra ca azilant politic.
Atat KGB cat si
GRU colaborau cu serviciile omoloage din Tratatul de la Varsovia care confirmau
legendele “clandestinilor”, daca acestia erau interogati de autoritatile
tarilor unde spionau.
Scenariul de
legendare a unui cuplu pe teritoriul unei tari inamice, urmarea urmatorii pasi:
ei ajungeau initial cu pasapoarte diferite, la date diferite si in orase
diferite. Dupa un timp se intalneau in orasul vizat, se casatoreau si isi
intemeiau un camin, avand deja prieteni comuni si martori care sa le confirme
legenda.
Mecanismul de
obtinere de acte perfect legale era urmatorul. Dupa casatorie, sotia care a
luat numele sotului, primeste acte de identitate noi, de data aceasta
nefalsificate de GRU. Dupa un timp, sotul isi pierde actele initiale si
primeste un set nou de documente. Apoi cei doi isi obtin cartile de credit,
permisele auto si iata, cum intr-un timp relativ scurt, “clandestinii”devin
cetateni onorabili ai tarii respective.
VII. Cartita:
GRU a fost,
probabil, singurul serviciu secret din lume care a luat in cosiderare
utilitatea unei recrutari atat de secrete, incat candidatul nici macar nu stia
ca a devenit ofiter al teribilului serviciu al Armatei Rosii.
Se intampla ca
la un examen de admitere la Academia Militara Diplomatica, un candidat sa fie
foarte bine pregatit, sa indeplineasca toate criteriile de selectie si totusi
sa fie respins. Exact in acel moment, strategii GRU incepeau sa creeze o
biografie falsa.
Subiectului i se explica ca a fost selectionat in cea mai
secreta divizie a GRU si ca din acel moment el va juca rolul de cartita.
(Un ofiter pe deplin cosnpirat, care lucreaza direct in subordinea directorului
GRU, specializat in misiuni speciale si care lucreaza in tara respectiva fara
ca nimeni altcineva sa stie care este scopul sau adevarat).
Dupa ce a fost
respins, candidatul era trimis la studii in alta parte unde isi definitiva
cunostintele fie in diplomatie, fie in agricultura sau cercetari aero-spatiale,
se angaja ulterior intr-unul din ministerele URSS, unde ajungea pe listele de
angajati in strainatate. De exemplu, un absolvent al Academiei de Aviatie a
fost angajat la Aeroflot si dupa 5 ani de activitate la Moscova este trimis sa
lucreze la agentia din Londra. Evident, ca odata ajuns pe teritoriul Marii
Britanii, va fi monitorizat si cercetat de catre serviciile secrete MI5 si MI6,
constatandu-se ca este “curat”.
Chiar in URSS,
nimeni, cu exceptia directorului GRU, nu cunoaste misiunea acestuia. In
momentul in care un alt “clandestin” din Anglia este incomodat sau chiar nu
poate ajunge la obiectiv, este retras sau directionat de la Centru pe o alta pista,
este activata cartita, care executa misiunea in cea mai deplina
conspirativitate si se retrage. Nimeni nu a banuit, nici macar
“clandestinul”respectiv ce rol a avut cartita,
devenita astfel dublura GRU in cele mai fierbinti regiuni, o posibilitate pe
care doar directorul GRU o avea pentru a
indeplini obiectivul.
VIII. Reteaua:
Schema de lupta
a serviciilor militare sovietice se baza pe trei structuri complementare:
- reteaua
- grupul de agenti.
- agentii care operau individual, fara nici o legatura cu reteaua sau grupul de agenti.
Reteaua opereaza
intotdeauna dincolo de zidurile ambasadei si de acoperirea diplomatica. In
fiecare ambasada URSS existau o retea KGB si o retea GRU, o sectie secreta de
criptare si o subunitate militarizata de paza. Sectia de criptare avea trei
sectiuni distincte, protejate non stop cu blindaje, paza armata si coduri
secrete, una pentru ambasador, una pentru rezidentul KGB si a treia pentru GRU.
Fiecare dintre ei, avea la dispozitie cifratori diferiti, parole secrete si
mijloace diferite de a contacta Moscova
De regula, intr-o ambasada sovietica, 40 %
erau diplomati curati, 40 % lucrau pentru KGB, si 20% erau arondati GRU.
Retele
acoperite ale GRU erau de doua categorii. Prima era o structura mare si
complexa a carui rezident sef era fie general maior, fie contraamiral, iar a
doua, mult mai restransa avea ca rezident sef fie un colonel, fie un capitan de
rangul I.
URSS folosea
ambele retele, in fiecare tara unde avea misiuni diplomatice. De exemplu in
Franta, opera reteaua de categoria intai, la Paris si cea de a doua, la
Marsilia. Erau independente intre ele si erau coordonate direct de la Moscova.
In SUA si Elvetia, GRU a plasat doua retele de categoria intai, care lucrau
autonom si conspirat una fata de alta, la Wsghington si New York, precum si la
Geneva si Berna.
O alta
specificitate a operatiunilor GRU a fost faptul ca ofiterii puteau culege
informatii de oriunde. De exemplu, in 1971, serviciile britanice au expulzat
105 cetateni suspectati a fi spioni KGB si GRU, insa Moscova a putut primi
informatii utile despre englezi de la ofiterii sovietici din Irlanda, Scotia,
Tara Galilor, Australia, Noua Zeelanda etc.
Ofiterii GRU
din intreaga lume au primit permisiunea oficiala sa ucida pe oricine considerau
ca este un dusman ireconciliabil al URSS.
In Grupul de agenti
lucrau numai strainii racolati de catre GRU. Ei nu aveau voie sa faca alte
recrutari. Acest lucru era permis numai rezidentului. Doar seful grupului se
afla in contact permanent cu omul GRU din ambasada, restul agentilor neavand
niciodata contact direct cu ofiterii.
IX.Agentura:
In GRU existau
doua categorii de lucratori, cetatenii URSS, care deveneau, fie ofiteri-spioni,
fie angajati ai departamentelor tehnice si agentii, care erau proveniti din
strainii racolati.
Agentura era
impartita in doua: principala si de asigurare.
Agentura principala era organizata in obtinerea informatiilor (sursele) si in brigazi de lupta.
Sursele se aflau in contact direct cu informatiile vizate de GRU (curierier
diplomatici, dactilografe, cifratori, diplomati, transmisionisti, grefieri,
jurnalisti, etc)
Agentura de
lupta se numea Destinatii Speciale (DSp). GRU pregatea luptatori/teroristi. Cei
cu cetatenie sovietica studiau la Kiev, iar strainii la Odessa si lucrau pe
doua niveluri: strategic si operativ.
Agentura de asigurare era organizata din urmatoarele persoane:
- Proprieitarii de case conspirative (KK), erau recrutati dupa verfificari speciale pentru a oferi ascunzatori pentru timp indelungat, locuri pentru instructie, intalniri, primiri de rapoarte dein teren, schimbarea hainelor si a infatisarii, ascunderea materialelor, laborator.
- Titularii de adrese conspirative (KA). Acestea erau folosite, in special, pentru primirea si redistribuirea corespondentei.
- Posesorii de telefoane conspirative, statii radio si telex.
- Posesorii de puncte de transmitere (PP), de regula racolati dintre vanzatori, proprietarii de magazine, chioscuri, gherete, unde agentul GRU aducea materialele, care erau transmise, ulterior catre ofiterul GRU.
- Agentii legalizatori, acele perosane care aveau posibilitatea de a face modificari in actele spionilor (certificate de casatorie, buletine de identitate, pasapoarte, permise auto, preoti etc)
- Agentii pentru procurarea documentelor necesare. Acestia procurau formulare sau modele de pasapoarte sau alte acte oficiale, care erau apoi prelucrate in rezidentura GRU.
- Curierii, erau insarcinati sa transporte documentele sustrase in afara granitelor tarii spionate, de regula in URSS, sau in oricare alta tara, membra in Tratatul de la Varsovia. Astfel, spionii GRU puteau transporta informatiile din tarile cu regim sever in materie de contraspionaj, precum Marea Britanie, SUA, Franta, Olanda sau RFG, in tari cu regim mai indulgent, de regula in Finlanda, Irlanda, Austria sau tarile din Lumea a Treia.
X. Recrutarea:
Pentru a forma
un agent GRU erau necesare cateva operatiuni de mare precizie. Un ul dintre
recrutatorii care au facut istorie la Academia Militara Diplomatica, colonelul
Vladimir Ivanovici le spunea studentilor: “Nici
un cetatean, indiferent de varsta, sex sau nationalitate, incaput pe mainile
GRU, nu va ramane vreodata fara lucru !”
Pentru a fi
recrutat de catre GRU, agentul trebuia sa indeplineasca niste conditii de baza:
- Sa aiba posibilitatea reala de a obtine informatii fie prin furt, fie prin copiere sau recrutare.
- Sa aiba motive reale pentru a se lasa racolat. De regula, din nemultumire fata de situatia politica a tarii sale, din razbunare, dorinta de a ascunde o faradelege, teama de santaj, etc
- Sa priveasca cu simpatie ideologia URSS sau sa fie un opozant real al doctrinei capitaliste.
Dupa ce tracea
de aceasta prima selectie, candidatul intra in cea de a doua etapa, studierea
si verificarea. In conditii de maxima discretie, ofiterii GRU il filau pe cel
vizat de a deveni agent, il supuneau la tot felul de teste si provocari, i se
facea un profil psihologic si o harta a necesitatilor si convingerilor sale.
Aceasta
perioada dura, de regula,un an si, daca candidatul corespundea exigentelor GRU
se trecea la faza de recrutare propriuzisa.
Recrutarea se
facea prin doua procedee: formularea
directa si implicarea treptata.
GRU numea formularea directa si ca : “dragoste la prima vedere”. Era un
procedeu foarte dificil, intrucat era supus unor riscuri foarte mari, dar avea
si cateva avantaje, printre carefaptul ca avea loc un singur contac cu GRU,
dupa care agentul recrutat isi lua singur toate masurile de conspirare si
siguranta.
Intrucat era
foarte dificila recrutarea directa, ofiterii GRU, foloseau de cele mai multe
ori, implicarea treptata, stabilind
mai multe contacte si utilizand mai multe metode de testare, si abia cand erau
siguri de eficienta racolarii se recurgea la declinarea identitatii.
XI. Legatura cu agentii:
GRU avea doua
metode de a pastra legatura dintre rezidenta si agenti: personala si impersonala.
Legatura personala se putea petrece in urmatoarele variante: intalnire obisnuita,
extraordinara, instantatnee, controlata, conspirativa.
Legatura impersonala se realia prin: comunicare radio, semnale
electronice, ascunzatori.
Evident, cea
mai vulnerabila, era intalnirea directa dintre agent si ofiter si de aceea, GRU
avea la indemana, intotdeauna si o intalnire de rezerva.
Iata, pe scurt
variantele de contact ale agentilor cu ofiterii GRU:
- Intalnirea obsinuita: agentii primeau orarul intalnarilor pentru o perioada de minim 6 luni intr-o locatie sigura, fie casa conspirativa, fie doar o adresa conspirativa, fie in locuri publice alese aleatoriu.
- Intalnire extraordinara: neplanificata, spontana, urgenta. Agentul avea la indemana un numar de telefon si fiind obligat sa foloseasca numai telefoanele publice, putea cere la capatul firului o intalnire cu ofiterul de legatura. De regula, acest tip de contact avea si o intalnire de rezerva pentru cazuri neprevazute.
- Intalnire instantanee: Se alegeau locuri foarte aglomerate in care agentul si ofiterul se intalneau pentru cateva secunde, se facea transferul de informatii, bani, materiale, etc intr-un timp fulgerator.
- Intalnirea controlata: Scopul acesteia era in primul rand de verificare a starii agentului, a punctualitatii sale, daca este sau nu urmarit. Acest episod le permitea ofiterilor sa urmareasca traseul agentului dupa ce a avut loc sau nu intelnirea cu agentul. Acesta era urmarit dupa ce parasea locul intalnirii.
- Intalnirea conspirativa: se petrecea de regula, in cazul restabilirii legaturii cu agentul. Daca de exemplu, ofiterul GRU era expulzat sau indisponibilizat, agentul avea posibilitatea de a se prezenta intr-un loc prestabilit si astepta sa fie contactat de alt ofiter pe care nu-l cunostea.
- Ascunzatorile: erau folosite fie pentru pastrarea documentelor, fie pentru comunicarea agent-ofiter. Aceste ascunzatori erau folosite o singura data
- Semnalele: contactul dintre agent si ofiter se putea realiza prin diferite simboluri si semne, atat grafice, cat si audio ale caror descifrare erau perfect codate si practic, imposibil de inteles de catre cei care nu aveau cheia.
XII. Obiectivele de interes pentru GRU:
Spionul militar
sovietic era interesat de informatiile cuprinse in cele patru categorii:
militare, politice, economice si tehnice.
Ca o informatie
sa fie valoroasa trebuia sa indeplineasca minim doua conditii: sa fie de ultima ora si sa fie secretizata de autoritatile tarii
respective.
Informatiile de
interes pentru GRU erau impartite pe trei categorii:
- Informatii: rapoartele agentilor, analizate si procesate de catre ofiteri.
- Documente: acte oficiale, harti, schite, scheme, casete, inregistrari diverse, etc.
- Prototipuri: armanent, tehnica militara, secrete industriale, diverse tehnologii.
In functie de
importanta informatiilor primite, ofiterii GRU intocmeau rapoarte pe care le
transmiteau clasificat pe cinci niveluri:
- Nivelul 1: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS si Biroului Politic al CC al PCUS.
- Nivelul 2: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS
- Nivelul 3: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii
- Nivelul 4: Sefului GRU si Sefului Marelui Stat Major
- Nivelul 5: Doar sefului GRU.
Materialele
primit de catre ofiterii GRU de la agenti, primeau trei calificative, in
functie de importanta lor:
- PI (prezinta interes): importanta mica. Zece document PI aveau valoarea unui T, iar 50 de documente PI echivalau cu un OV.
- T (valoros): importanta mare, informatiile erau procesate la Moscova, iar misiunea beneficia de tot sprijinul logistic al GRU
- OV (de importanta deosebita): valoare exceptionala a informatiilor. Cine furniza acest tip de informatie era automat avansat in grad, decorat cel putin cu Ordinul Steaua Rosie.
Asadar,
informatiile primite din teren, de la spioni erau apoi procesate si analizate
de ofiterii specializati ai GRU, care se bazau pe doua principii fundamentale
in arta spionajului:
- Analiza informatiilor este la fel de importanta ca si obtinerea lor !
- Dupa gasirea fiecarei noi abateri sau exceptii de la regula este necesera revizuirea acesteia !
XIII. Destinatii Speciale (DSp):
Sectia a treia
a directiei de informatii a statului-major al unei regiuni militare conducea
unitatile speciale de lupta/terorism.
Dsp erau
unitati de lupta ermetice, perfect conspirate. De obicei, in Armata Rosie,
aceste brigazi speciale erau disimulate in cadrul batalioanelor disciplinare.
Scopul
principal al Dsp era organizarea de diversiuni si provocari pe teritoriul
inamicului, iar membri acestei unitati de elita a GRU erau specilizati in
incursiuni, transmisiuni si alte actiuni individuale, de la lupta corp la corp
pana la dinamitarea de poduri sau tehnici de gueriila.
Aceste trupe
speciale purtau numele de Spetnaz, iar tintele lor specifice erau menite sa paralizeze
capacitatea de lupta si de reactie a inamicului. Din aceste considerente
misiunile lor se indreptau impotriva:
- Statelor- majore si a punctelor de comanda (se bloca astfel creierul armatei respective)
- Centrele de transmisiuni si liniile de legatura (era atacat astfel sistemul nervos al armatei inamice).
- Centralele termice, electrice, conductele de resurse strategice, centrele de radio-televiziune ( fiind vizat astfel, sistemul circulator al armatei inamice)
- Aerodromuri, gari, porturi, cai ferate, tuneluri (distrugerea elementelor de infrastructura a armatei inamice)
XIV. Profilul unui spion GRU:
Orice ofiter de
informatii este specializat in tehnici psihologice, metode de influenatare al
oamenilor, tehnci de manipulare si dezinformare, persuasiune mascata,
histrionism. Spionii GRU se bazau pe urmatoatele principii operative:
- Zambetul
- Respectul fata de interlocutor si in general fata de oameni
- Privitul interlocutorului in ochi.
- Sa nu semene cu un spion
- Sa poata decodifica limbajul nonverbal si gestica
- Sa pretuiasca timpul si sa fie mereu punctual
- Sa poata controlarea agentii racolati
- Capacitatea de memorare si de inregistrare a cat mai multor detalii
- Capacitatea de a asculta si de a fi non-conflictual.
- Citirea rapida a vulnerabilitatilor inamicului
- Primirea unui obiect fara sa-l atinga
- Predarea unui obiect fara sa-l atinga
- Sa uite tot ceea ce este neimportant si sa se reseseteze dupa fiecare misiune, asemeni unui actor, care isi iese din rol dupa reprezentare.