sâmbătă, 31 decembrie 2016

Perspectiva rusa


I. Organizare si principii: 

Inca de la venirea sa cu trenul din Elvetia, Lenin, parintele fondator al URSS a intemeiat o regula de aur in agentiilor de informatii:  in fiecare dimineata, serviciiile secrete le prezentau conducatorilor o foaie A4 care continea raportul asupra celor mai importante evenimente interne si internationale.

Cele mai importante servicii secrete pe care s-a intemeiat constructia imperiului sovietic au fost, incepand cu instalarea lui Iosif Visarionivici Stalin, NKVD ( Comisiariatul poporului pentru Afaceri Interne) format din cekistii lui Lenin si GRU ( Directia Generala de Informatii a Comisariatului Poporului pentru Aparare).

Stalin a conchis : “Pentru a percepe corect adancimea spatiului, avem nevoie de doi ochi, tot asa, tovarasi, URSS-ul are nevoie sa priveasca lumea, dar sa se verifice si in oglinda cu doi ochi.” 

De atunci, si probabil pana astazi, conducatorii de la Moscova au citit doua rapoarte strict independente intre ele, semnate de analistii politiei secrete si cei ai spionajului militar.

Existenta celor doua servicii independente unul fata de celalalt, care operau pe deplin conspirate, atat intern cat si in afara granitelor URSS-ului s-a intemeiat pe ideea ca monopolul este distructiv in ori ce afacere, iar in chestiuni de servicii secrete, acest monopol devinie mortal pentru tara si conducatorii ei.

Dupa ce au acaparat puterea in Rusia, incepand cu 7 noiembrie 1917, bolsevicii au distrus tot aparatul de stat tarist, au lichidat ministri, au abrogat legi, regulamente si ordine interne si au inlocuit sistemul clasic de guvernanta cu principii noi. Astfel, in locul Ohranei, celebra politie secreta a Rusiei tariste, s-a nascut Comisia Extraordinara Panrusa pentru Combaterea Contrarevolutiei si a Sabotajului, temutul CEKA.

La inceput, obiectivele principale ale nou infiintatului serviciu secret au fost: protejarea conducatorului, paza institutiilor statului, securizarea aparatului de stat, combaterea coruptiei si speculei. Cekistii protejau granitele, inabuseau rascoalele si revoltele, asigurau paza lagarelor si a inchisorilor si derulau operatiuni de spionaj si contraspionaj.

In timpul Primului Razboi Mondial, bolsevicii au destabilizat Armata Rusie, scotand-o de pe frontul patriei. Comunismul a fost un experiment globalist, iar Lenin a hotarat ca noile structuri militare ale URSS sa devina principala forta de export a ideilor revolutionare in toata lumea. Astfel, vechea ordine militara a Rusiei a fost inlocuita de Armata Rosie, vazuta ca “o forta a revolutiei mondiale!” Si asa, in interiorul acestei noi organizari s-a nascut serviciul secret militar GRU.

II. Stalpii Revolutiei Mondiale: KGB si GRU

Politia secreta care a stat de straja regimului comunist de la infiintare si pana la ruinarea sa din 1990, si-a schimbat de multe ori denumirea, dar nu si naravul.  “Naparca si-a schimbat pielea, dar tot un sarpe veninos a ramas”, cum scrie Viktor Suvorov intr-una din cartile sale. CEKA devine VCEKA, GPU, OGPU, NKVD, NKGB, MGB si in cele din urma devine KGB.  

In cei 73 de ani de experiment comunist, sefii politiei secrete au facut parte si din Biroul politic, in calitate de membri supleanti sau cu drepturi depline, timp de 27 de ani, iar cei mai cunoscuti dintre ei au fost: Dzerjinski, Ejov, Beria si mai tarziu Andropov. Dupa prabusirea URSS, Rusia revine la acest principiu odata cu inscaunarea noului tar, Vladimir Putin, fost ofiter KGB.

In schimb, sefii spionajului militar GRU nu au facut niciodat parte din Biroul Politic, iar informatiile furnizate decidentilor de la Kremlin aveau surse total independente de cele produse de catre agentii KGB.

Singura zona de interes in care se intalneau ofiterii KGB si cei de la GRU era cea aflata dincolo de granitele URSS-ului.  Astfel, Directia I Principala a KGB-ului se ocupa cu spionajul si contraspionajul in tarile tinta ale Kremlinului, iar spionii GRU furnizau doar secrete si informatii cu caracter militar.
In esenta, de la infiinatre si pana la prabusirea colosului sovietic, KGB a avut scopul de a apara principiile Revolutiei bolsevice de dusmanii interni si externi, iar GRU a fost insarcinat cu impunerea comunismului altor tari si popoare, prin dobandirea suprematiei mondiale.

Asadar, cele doua servicii autonome ale URSS, vedeau si intelegeau lumea, fiecare cu ochii lui, avand atat obiective proprii cat si interese specifice, care de multe ori intrau in contradictie. Daca pentru KGB, existau doua categorii de amenintari , cele interne si cele externe, pentru GRU, erau relevante doar amenintarile si crizele externe care ar fi putut ameninta Uniunea Sovietica.

Principiul de control al celor doua servicii secrete a tinut intotdeauna cont de evitarea monopolului, astfel incat cei de la KGB nu stiau nimic despre actiunile GRU si viceversa. Partitul Comunist tinea sun control Armata Rosie prin intermediul operatiunilor KGB si controla KGB-ul cu ajutorul celor din GRU.

III. Cele trei fundamente ale spionajului sovietic: previziunea/operarea, strategia si tactica:

Dupa ce au reusit sa controleze perfect mecanismul intern al Puterii, oficialii de la Kremlin au trecut al cea de a doua faza a Experimentului si anume exportarea bolsevismului in lume. Principiile pe care s-au bazat artizanii politicii de securitate si spionaj au fost urmatoarele:
  • Actiunile de lupta, armamentul si protejarea informatiilor apartin nivelului tactic. 
  • Capacitatea de lupta si controlul fortelor militare apartin de nivelul operativ.
  • Planurile si scenariile tuturor conflictelor apartin de nivelul strategic 


Toate actiunile civile si militare prin care URSS a dorit sa exporte in lumea Revolutia bolsevica trebuiau asigurate prin metode specifice. 

In razboaiele moderne acestea sunt principalele mijloace de asigurare: spionajul, apararea impotriva armelor de distrugere in masa, razboaiele electronice si informationale, asigurarea genistica, camuflajul, paza si protectia obiectivelor de interes major, manipularea, intoxicarea, dezinformarea

Pornind de la aceasta aranjare, serviciile secrete ale URSS au fost interesate sa ocupe si sa controleze cele trei niveluri de baza ale spionajului: tactic, operativ si strategic.
Cele mai importante directii ale spionajului sunt asezate pe trei componente principale: planificarea actiunilor, obtinerea si prelucrarea informatiilor despre inamic, organizarea de interactiuni si comunicare deplin conspirate.

 V. Organizarea spionajului militar in URSS:

Spionajului tactic ii apartineau: companiile, batalioanele, regimentele si diviziile militare.Fiecare comandant avea la dispozitie un stat-major, care se comporta exact precum creierul operatiunilor. Astfel, actiunile erau planificate de seful statului major, iar ele erau comunicate la toate nivelurile Armatei Rosii, de la superiori la inferiori.

Cea mai mica unitate militara era batalionul care era format dintr-un sef al statului major, un adjunct al acestuia, seful transmisiunilor si sergentul acre se ocupa de documentele secrete.

Urma, apoi, regimentul a carui stat major era format dintr-un sef, un adjunct, un sef al cercetarii, un sef de transmisiuni si un sef al serviciului topografic.
La nivelul superior al organizarii spionajului militar se afla divizia, al carei stat-major era format din trei sectii:

  1. Sectia intai - operativa: intocmirea planurilor de actiune si implementarea lor
  2. Sectia a doua - cercetare: furniza informatii despre inamic.
  3. Sectia a treia – transmisiuni: asigura transmiterea securizata a ordinelor catre executanti.


Spionjul operativ se desfasura la nivelul corpurilor de armata si ale fronturilor. Directia de cerecetare a statului major al frontului era alcatuita din cinci sectii si doua grupe:

  • Cercetarea tactica a frontului, activitatea batalioanelor de cercetare ale diviziilor si regimentelor. Cadrele pentru sectia intai erau pregatite la Academia Militara “Frunze”.
  • Cerecetarea prin agenti autohtoni, sau recrutati de pe teritoriile statelor invecinate, sau tinta.Cadrele erau pregatite la Academia Militara Diplomatica a Armatei Sovietice.
  • Spionajul special, specializat in diversiune pe teritoriul inamic, asasinate, distrugerea comunicatiilor inamice, acte teroriste, santaj, manipulare si dezinformare.
  • Prelucarea informatiilor furnizate de cercetare, care erau transmise, ulterior, statelor-majore implicate
  • Cercetarea radio si radiotehnica, asigurarea comunicatiilor din eter, precum si penetrarea transmisiunilor inamice.
Prima grupa era formata din traducatori si anchetatori specializati in conformitate cu etnia inamicului, specializati in interogatorii,iar cea de a doua insuma tehnicieni care se ocupau cu aprovizionarea cu aparatura specifica muncii de cercetare, precum si cu descifrarea fotografiilor aeriene.

Principiul fundamental al activitatii de spionaj este gasirea informatiei, obtinerea ei, prelucrarea si analizarea. si montarea ei intr-o imagine de ansamblu despre inamic. SefulGRU avea pana in 1989, doi adjuncti, unul pe linia obtinerii informatiilor si celalalt care raspundea de preclucrarea lor.

Prim adjunctul GRU care se ocupa cu obtinerea de informatii, avea in subordine sase directii:

  • Directia I actiona pe teritoriul statelor occidentale, cu exceptia Marii Britanii.
  • Directia a II-a avea agenti in SUA, Anglia, Canada, Australia si Noua Zeelanda.
  • Directia a III-a opera in Asia
  • Directia a IV-a actiona in tarile Africii si ale Americii Latine
  • Directia a V-a controla spionajul operativ, cu toate directiile si sectiile de informatii ale trupelor, regiunilor militare si a armamentului folosit.
  • Directia a VI-a se ocupa cu spionajul radio-tehnic.


Totodata, in GRU existau patru servicii autonome, insarcinate cu obtinerea de informatii si care se subordonau prim-adjunctului:

  • Serviciul 1 se ocupa cu spionajul prin agenti in Moscova si imprejurimi. Ofiterii lucrau sub acoperire in toate institutiile statului sovietic si recrutau diplomati straini, membri ai delegatiilor si comapniilor straine, militari care vizitau Rusia, studenti care studiau pe teritoriile sovietice.
  • Serviciul 2 avea spioni in Europa de Vest.
  • Servicul 3 avea contacte cu organizatiile teroriste care erau implicate in miscarile anti SUA si NATO
  • Servicul 4 opera cu spioni in SUA si Marea Britanie.


Spre deosebire de KGB, care avea o structura specializata care sa monitorizeze activitatea ofiterilor acoperiti, denumiti “clandestini”, GRU a creat divizii de “clandestini”care sa fie perfect acoperiti fata de cei din celelalte servicii sovietice. Cu alte cuvinte, KGB nu avea nici o posibilitate sa stie cine sunt agentii conspirati ai GRU.

Al doilea prim-adjunct, cel care se ocupa cu  cercetarea si procesarea informatiilor avea a dispozitie urmatoare schema de functionare:
  • Punctul de comanda
  • Cinci directii de analiza.
  • Institul de Informatii
  • Serviciul de Informatii a Spionajului Flotei
  • Patru sectii de analiza a informatiilor furnizate de statele-majore ale regiunilor militare si a grupurilor de trupe.


Aceste erau directiile subordonate prim-adjunctului GRU, insarcinat cu procesarea informatiilor obtinute din teren:
  • Directia a VII-a studia activitatile blocului NATO.
  • Directia a VIII-a analiza situatia si mecanismele politice ale tarilor care intrau in coliziune cu interesele URSS in lume
  • Directia a IX-a se ocupa cu studierea si intelegerea complexului militar-industrial al SUA si NATO
  • Directia a X-a era interesata de piata internationala a armamentului si a rezervelor naturale strategice.
  • Directia a XI-a analiza fortele strategice nucleare ale statelor care detineau aceasta tehnologie
  • Directia a XII-a se ocupa cu spionajul cosmic, sateliti, dezvolatrea de tehnologii spatiale.


Institul de informatii al GRU studia toate izvoarele deschise ale informatiei: presa, tipariturile, radioul, televiziunea, cinematografia, etc.
  
VI. Cum se facea selectia ofiterilor:


Femeile deveneau agenti GRU pe doua cai.
  • Afiliere: Daca era casatorita cu un ofiter care intra in zona de interes a spionajului militar sovietic, dupa o cercetare prealabila, era invitat intr-o comisie speciala unde i se puneau in vedere obiectivele, indatoriile si drepturile cetateanului sovietic arondat frontului pentru promovarea Comunismului planetar. Dupa aceasta intalnire, foarte bizara, la inceput pentru o simpla sotie de militar, sotul era invitat sa urmeze cursurile Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, pepiniera ofiterilor GRU. Daca ambii treceau testele, verificarile si provocarile, el devenea ofiter GRU, deplin conspirat, iar ea tovarasa lui de lupta.
  • Racolare: Daca femeia, lucra deja in spionaj, dar la un nivel mediu sau avea abilitati speciale.


Si barbatii, aveau tot doua cai de acces in elita spionajului strategic, liftul si scarita.
  • liftul: un ofiter atent urmarit si analizat, timp de cativa ani de catre analistii GRU era invitat sa se inscrie in Academia Militara Diplomatica, unde de regula termina cursurile Facultatii a III-a specializata in formarea agentilor operativi, sau de teren.
  • scarita: un ofiter de informatii care parcursese etapele de la batalion, regiment, divizie si care ajunsese sa lucreze in cercetare cu merite deosebite era invitat brusc la Moscova unde urma, evident cursurile uneie dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice.


Printre criteriile de selectie a ofiterilor GRU se numarau: stabilitatea ideologica si loialitatea fata de proiectul URSS, lipsa contactelor cu strainii, absenta materialelor compromitatoare referitoare la rude si prieteni, absenta viciilor de orice natura, absenta semnelor particulare sau a defectelor de vorbire, controlarea partenerului de viata, abilitati intelectuale si fizice, rezistenta psihica si capacitatea de disimulare si simtul umorului.

Inca de la inceputul cursurilor Academiei Militare Diplomatice a Armatei Sovietice, printre colegi erau disimulati ofiteri-psihologi, care aveau misiunea sa intocmeasca rapoarte privitoare la fiecare student.
Obiectivul major al cursurilor era dezvolatrea capacitatii de a gandi logic si de exprimare cat mai clara a propriilor rationamente. Evaloarea incepea cu rezolvarea problemelor de imaginatie.

In 1970, la Academia Militara Diplomatica se sustineau patru examene:
  1. Filosofia marxist-leninista.
  2. Limba straina principala.
  3. Fortele armate ale statelor capitaliste
  4. Smulgerea secretelor inamicului.


Viitorii ofiteri GRU studiau cum sa caute o sursa de informatii, cum pot fi studiate si verificate persoanele de interes, cum pot fi recrutate tintele, cum se lucreaza cu agentii racolati, cum sa evite esecul si cum sa procedeze atunci cand, totusi misiunea a esuat.

Cea mai importanta misiune si, pana la urma examenul final consta in racolarea unui ofiter KGB. Daca misiunea reusea, victima era apoi oferita superiorilor din KGB, care erau nevoiti sa-si sporeasca sistemele de securitate.

Intre KGB si GRU s-a dus, inca de la inceput un razboi competitiv asemanator cu cele purate intre doua servicii de informatii ostile, cu amendamentul ca victoriile repurtate, erau apoi analizate, la Kremlin, iar concluziile conduceau la slefuirea si sporirea eficientei celor doua si la sporirea prestigiului acestora.

VI. Acoperirea unui ofiter GRU:

Dupa absolvirea uneia dintre cele trei facultati ale Academiei Militare Diplomatice, candidatul devenea ofiter GRU si primea imediat o misiune, fie pe teritoriul URSS, fie in teatrul de operatiuni al Razboiului Rece.

Comitetul Central al PCUS aproba cati diplomati curati lucrau in Ministerul Afacerilr Externe, cati ofiteri KGB si  cati ofiteri GRU. Aceste informatii erau apoi clasificate, iar KGB si GRU isi intocmeau propriile liste cu “clandestini”.

Ofiterii puteau sa lucreze sub acoperire, fie ca ambasadori, soferi, jurnalisti, balerine, turisti, preoti, functionari, homosexuali etc. Puteau, asadar practica orice meserie considerata ca acoperire perfecta, pentru indeplinirea misiunii. Principiul comun celor doua servicii secrete sovietice a fost: “Nu exista acoperire necorespunzatoare, ci doar spioni incompetenti!”

Ofiterii care trebuiau sa plece in tarile NATO si mai ales in SUA si Marea Britanie, urmau si alte cursuri pregatitoare menite sa le ofere o acoperire cat mai etansa. Absolventii carora li se trasau misiuni in Blocul Vestic erau angajati, initial in Serviciul I al GRU, condus de un general-maior, unde lucrau un an. In acest timp, se familiarizau cu detaliile si specificul misiunii sub acoperire. Apoi erau trimisi in actiuni de spionaj, peste hotarele URSS.

Privitor la caracterul conspirativ al misiunilor, putem distinge doua planuri:
  1. acoperirea transperanta: misiuni secrete sub acoperirea functiei oficiale
  2. acoperirea adanca: biografie noua .


De regula, GRU folosea in cadrul acoperirii adanci , cupluri casatorite. Pentru fiecare cuplu de viitori spioni “clandestini” era conceputa o programa individuala de pregatire, axata pe abilitatile fiecaruia. 

Apoi incepau pregatirile intr-un cadru cat mai asemantor cu locul unde isi vor desfasura misiunea. Vorbeau doar in limba tarii respective, citeau presa, urmareau posturile de radio si tv, purtau si consumau numai produse si retete specifice acelei regiuni. Dupa cativa ani de pregatire, viitorii spioni stiau aproape totul despre o tara pe care n-o vizitasera niciodata, de la adresele restaurantelor, la culisele politicii, de la particularitaile climatice la stirile mondene.

O conditie esentiala recrutarii viitorilor spioni din occident, era absolvirea studiilor superioare si de aceea varsta minima a candidatilor era intre 21-23 de ani, dar cel mai important era ca cei care plecau in misiune in strainatate sa aiba rude si prieteni foarte apropiati in URSS, de preferinta copii, care ramaneau ca o garantie a indeplinirii cu succes a misiunii. Daca se opta pentru un cuplu, de regula, femeia era specializata in radio-tranmisiuni si in arta seductiei, iar el in folosirea explozivului, arte martiale, alpinism si scufundari.

De obicei pregatirea spionilor cu acoperire adanca, dura intre 4-6 ani, dar majoritatea cuplurilor plecau in misiune in jurul varstei de 40 de ani, intrucat GRU considera ca aceasta varsta confera mai multe avantaje, oamenii devin mai intelepti, mai conservatori, mai cerebrali si raspund mai putin impulusurilor emotionale. Faptul ca sotia avea si misiunea de a raporta GRU orice inclinatie catre vicii a sotului, si mai ales ca la 40 de ani era mama unui copil aproape adolescent, ramas pe teritoriul URSS la cheremul statului, asigura si mai mult ca spionii sovietici nu se vor gandi sa defecteze si isi vor mentine concentararea in vederea realizarii misiunilor.

Cheia in pregatirea “clandestinilor” era intotdeauna legenda lor, biografia falsa, creata in laboratoarele GRU, in concordanta perfecta cu acoperirea aleasa.  Legenda era mintios gandita, folosindu-se ca baza de datele reale din biografiile spionilor impletite cu elemente fictive. Se opera cu jumatati de adevar si tocmai de aceea, testul detectorului de minciuni a fost trecut de aproape toti ofiterii GRU trimisi in strainatate. Ca o masura in plus, “clandestinii”aveau pregatita si o legenda de rezerva, in cazul in care se pot crea suspiciuni autoritatilor tarii respective.

In cele mai multe dintre cazuri, “clandestinii”pretindeau ca sunt din alta tara decat cea in care isi desfasurau misiunea. De exemplu, in Suedia, puteau fi niste australieni, in Siria sa pozeze intr-un cuplu de berlinezi galagiosi, sau in Franta sa se prezinte ca o pereche de refugiati politic din Polonia.

Pentru a putea fi credibili in conformiatate cu legenda creata, viitorii spioni parcurgeau un stagiu de 1-3 ani in asa zisele tari de origine, ajungand sa le cunoasca foarte profund detaliile specifice.

Maiestria GRU in legendarea ofiterilor cu acoperire adanca, consta in paienjenisul creat in biografia clandestina. Un spion, a carui tinta finala era sa se instaleze in Boston, putea ajunge pe teritoriul american din Columbia, unde a ajuns din Cuba, ca rebel impotriva lui Fidel Castro, sau altul care vroia sa ajunga in Marea Britanie, trecea cativa ani printr-o tara de tranzit, ca Polonia, de unde reusea sa fuga in Germania si apoi sa ajunga la Londra ca azilant politic.

Atat KGB cat si GRU colaborau cu serviciile omoloage din Tratatul de la Varsovia care confirmau legendele “clandestinilor”, daca acestia erau interogati de autoritatile tarilor unde spionau.

Scenariul de legendare a unui cuplu pe teritoriul unei tari inamice, urmarea urmatorii pasi: ei ajungeau initial cu pasapoarte diferite, la date diferite si in orase diferite. Dupa un timp se intalneau in orasul vizat, se casatoreau si isi intemeiau un camin, avand deja prieteni comuni si martori care sa le confirme legenda.

Mecanismul de obtinere de acte perfect legale era urmatorul. Dupa casatorie, sotia care a luat numele sotului, primeste acte de identitate noi, de data aceasta nefalsificate de GRU. Dupa un timp, sotul isi pierde actele initiale si primeste un set nou de documente. Apoi cei doi isi obtin cartile de credit, permisele auto si iata, cum intr-un timp relativ scurt, “clandestinii”devin cetateni onorabili ai tarii respective.

VII. Cartita:

GRU a fost, probabil, singurul serviciu secret din lume care a luat in cosiderare utilitatea unei recrutari atat de secrete, incat candidatul nici macar nu stia ca a devenit ofiter al teribilului serviciu al Armatei Rosii.

Se intampla ca la un examen de admitere la Academia Militara Diplomatica, un candidat sa fie foarte bine pregatit, sa indeplineasca toate criteriile de selectie si totusi sa fie respins. Exact in acel moment, strategii GRU incepeau sa creeze o biografie falsa. 

Subiectului i se explica ca a fost selectionat in cea mai secreta divizie a GRU si ca din acel moment el va juca rolul de cartita. (Un ofiter pe deplin cosnpirat, care lucreaza direct in subordinea directorului GRU, specializat in misiuni speciale si care lucreaza in tara respectiva fara ca nimeni altcineva sa stie care este scopul sau adevarat).

Dupa ce a fost respins, candidatul era trimis la studii in alta parte unde isi definitiva cunostintele fie in diplomatie, fie in agricultura sau cercetari aero-spatiale, se angaja ulterior intr-unul din ministerele URSS, unde ajungea pe listele de angajati in strainatate. De exemplu, un absolvent al Academiei de Aviatie a fost angajat la Aeroflot si dupa 5 ani de activitate la Moscova este trimis sa lucreze la agentia din Londra. Evident, ca odata ajuns pe teritoriul Marii Britanii, va fi monitorizat si cercetat de catre serviciile secrete MI5 si MI6, constatandu-se ca este “curat”.

Chiar in URSS, nimeni, cu exceptia directorului GRU, nu cunoaste misiunea acestuia. In momentul in care un alt “clandestin” din Anglia este incomodat sau chiar nu poate ajunge la obiectiv, este retras sau directionat de la Centru pe o alta pista, este activata cartita, care executa misiunea in cea mai deplina conspirativitate si se retrage. Nimeni nu a banuit, nici macar “clandestinul”respectiv  ce rol a avut cartita, devenita astfel dublura GRU in cele mai fierbinti regiuni, o posibilitate pe care doar directorul GRU  o avea pentru a indeplini obiectivul.

VIII. Reteaua:

Schema de lupta a serviciilor militare sovietice se baza pe trei structuri complementare:
  1. reteaua
  2. grupul de agenti.
  3. agentii care operau individual, fara nici o legatura cu reteaua sau grupul de agenti.


Reteaua opereaza intotdeauna dincolo de zidurile ambasadei si de acoperirea diplomatica. In fiecare ambasada URSS existau o retea KGB si o retea GRU, o sectie secreta de criptare si o subunitate militarizata de paza. Sectia de criptare avea trei sectiuni distincte, protejate non stop cu blindaje, paza armata si coduri secrete, una pentru ambasador, una pentru rezidentul KGB si a treia pentru GRU. 

Fiecare dintre ei, avea la dispozitie cifratori diferiti, parole secrete si mijloace diferite de a contacta Moscova

De regula, intr-o ambasada sovietica, 40 % erau diplomati curati, 40 % lucrau pentru KGB, si 20% erau arondati GRU.

Retele acoperite ale GRU erau de doua categorii. Prima era o structura mare si complexa a carui rezident sef era fie general maior, fie contraamiral, iar a doua, mult mai restransa avea ca rezident sef fie un colonel, fie un capitan de rangul I.

URSS folosea ambele retele, in fiecare tara unde avea misiuni diplomatice. De exemplu in Franta, opera reteaua de categoria intai, la Paris si cea de a doua, la Marsilia. Erau independente intre ele si erau coordonate direct de la Moscova. In SUA si Elvetia, GRU a plasat doua retele de categoria intai, care lucrau autonom si conspirat una fata de alta, la Wsghington si New York, precum si la Geneva si Berna.

O alta specificitate a operatiunilor GRU a fost faptul ca ofiterii puteau culege informatii de oriunde. De exemplu, in 1971, serviciile britanice au expulzat 105 cetateni suspectati a fi spioni KGB si GRU, insa Moscova a putut primi informatii utile despre englezi de la ofiterii sovietici din Irlanda, Scotia, Tara Galilor, Australia, Noua Zeelanda etc.

Ofiterii GRU din intreaga lume au primit permisiunea oficiala sa ucida pe oricine considerau ca este un dusman ireconciliabil al URSS.

In Grupul de agenti lucrau numai strainii racolati de catre GRU. Ei nu aveau voie sa faca alte recrutari. Acest lucru era permis numai rezidentului. Doar seful grupului se afla in contact permanent cu omul GRU din ambasada, restul agentilor neavand niciodata contact direct cu ofiterii.

IX.Agentura:

In GRU existau doua categorii de lucratori, cetatenii URSS, care deveneau, fie ofiteri-spioni, fie angajati ai departamentelor tehnice si agentii, care erau proveniti din strainii racolati.

Agentura era impartita in doua: principala si de asigurare.

Agentura principala era organizata in obtinerea informatiilor (sursele) si in brigazi de lupta. Sursele se aflau in contact direct cu informatiile vizate de GRU (curierier diplomatici, dactilografe, cifratori, diplomati, transmisionisti, grefieri, jurnalisti, etc)

Agentura de lupta se numea Destinatii Speciale (DSp). GRU pregatea luptatori/teroristi. Cei cu cetatenie sovietica studiau la Kiev, iar strainii la Odessa si lucrau pe doua niveluri: strategic si operativ.

Agentura de asigurare era organizata din urmatoarele persoane:
  • Proprieitarii de case conspirative (KK), erau recrutati dupa verfificari speciale pentru a oferi ascunzatori pentru timp indelungat, locuri pentru instructie, intalniri, primiri de rapoarte dein teren, schimbarea hainelor si a infatisarii, ascunderea materialelor, laborator.
  • Titularii de adrese conspirative (KA). Acestea erau folosite, in special, pentru primirea si redistribuirea corespondentei.
  • Posesorii de telefoane conspirative, statii radio si telex.
  • Posesorii de puncte de transmitere (PP), de regula racolati dintre vanzatori, proprietarii de magazine, chioscuri, gherete, unde agentul GRU aducea materialele, care erau transmise, ulterior catre ofiterul GRU.
  • Agentii legalizatori, acele perosane care aveau posibilitatea de a face modificari in actele spionilor (certificate de casatorie, buletine de identitate, pasapoarte, permise auto, preoti etc)
  • Agentii pentru procurarea documentelor necesare. Acestia procurau formulare sau modele de pasapoarte sau alte acte oficiale, care erau apoi prelucrate in rezidentura GRU.
  • Curierii, erau insarcinati sa transporte documentele sustrase in afara granitelor tarii spionate, de regula in URSS, sau in oricare alta tara, membra in Tratatul de la Varsovia. Astfel, spionii GRU puteau transporta informatiile din tarile cu regim sever in materie de contraspionaj, precum Marea Britanie, SUA, Franta, Olanda sau RFG, in tari cu regim mai indulgent, de regula in Finlanda, Irlanda, Austria sau tarile din Lumea a Treia.


X. Recrutarea:

Pentru a forma un agent GRU erau necesare cateva operatiuni de mare precizie. Un ul dintre recrutatorii care au facut istorie la Academia Militara Diplomatica, colonelul Vladimir Ivanovici le spunea studentilor: “Nici un cetatean, indiferent de varsta, sex sau nationalitate, incaput pe mainile GRU, nu va ramane vreodata fara lucru !”

Pentru a fi recrutat de catre GRU, agentul trebuia sa indeplineasca niste conditii de baza:
  • Sa aiba posibilitatea reala de a obtine informatii fie prin furt, fie prin copiere sau recrutare.
  • Sa aiba motive reale pentru a se lasa racolat. De regula, din nemultumire fata de situatia politica a tarii sale, din razbunare, dorinta de a ascunde o faradelege, teama de santaj, etc
  • Sa priveasca cu simpatie ideologia URSS sau sa fie un opozant real al doctrinei capitaliste.


Dupa ce tracea de aceasta prima selectie, candidatul intra in cea de a doua etapa, studierea si verificarea. In conditii de maxima discretie, ofiterii GRU il filau pe cel vizat de a deveni agent, il supuneau la tot felul de teste si provocari, i se facea un profil psihologic si o harta a necesitatilor si convingerilor sale. 

Aceasta perioada dura, de regula,un an si, daca candidatul corespundea exigentelor GRU se trecea la faza de recrutare propriuzisa.

Recrutarea se facea prin doua procedee: formularea directa si implicarea treptata.

GRU numea formularea directa si ca : “dragoste la prima vedere”. Era un procedeu foarte dificil, intrucat era supus unor riscuri foarte mari, dar avea si cateva avantaje, printre carefaptul ca avea loc un singur contac cu GRU, dupa care agentul recrutat isi lua singur toate masurile de conspirare si siguranta.

Intrucat era foarte dificila recrutarea directa, ofiterii GRU, foloseau de cele mai multe ori, implicarea treptata, stabilind mai multe contacte si utilizand mai multe metode de testare, si abia cand erau siguri de eficienta racolarii se recurgea la declinarea identitatii.

XI. Legatura cu agentii:

GRU avea doua metode de a pastra legatura dintre rezidenta si agenti: personala si impersonala.

Legatura personala se putea petrece in urmatoarele variante: intalnire obisnuita, extraordinara, instantatnee, controlata, conspirativa. 
Legatura impersonala se realia prin: comunicare radio, semnale electronice, ascunzatori.
Evident, cea mai vulnerabila, era intalnirea directa dintre agent si ofiter si de aceea, GRU avea la indemana, intotdeauna si o intalnire de rezerva.

Iata, pe scurt variantele de contact ale agentilor cu ofiterii GRU:
  • Intalnirea obsinuita: agentii primeau orarul intalnarilor pentru o perioada de minim 6 luni intr-o locatie sigura, fie casa conspirativa, fie doar o adresa conspirativa, fie in locuri publice alese aleatoriu.
  • Intalnire extraordinara: neplanificata, spontana, urgenta. Agentul avea la indemana un numar de telefon si fiind obligat sa foloseasca numai telefoanele publice, putea cere la capatul firului o intalnire cu ofiterul de legatura. De regula, acest tip de contact avea si o intalnire de rezerva pentru cazuri neprevazute.
  • Intalnire instantanee: Se alegeau locuri foarte aglomerate in care agentul si ofiterul se intalneau pentru cateva secunde, se facea transferul de informatii, bani, materiale, etc intr-un timp fulgerator.
  • Intalnirea controlata: Scopul acesteia era in primul rand de verificare a starii agentului, a punctualitatii sale, daca este sau nu urmarit. Acest episod le permitea ofiterilor sa urmareasca traseul agentului dupa ce a avut loc sau nu intelnirea cu agentul. Acesta era urmarit dupa ce parasea locul intalnirii.
  • Intalnirea conspirativa: se petrecea de regula, in cazul restabilirii legaturii cu agentul. Daca de exemplu, ofiterul GRU era expulzat sau indisponibilizat, agentul avea posibilitatea de a se prezenta intr-un loc prestabilit si astepta sa fie contactat de alt ofiter pe care nu-l cunostea.
  • Ascunzatorile: erau folosite fie pentru pastrarea documentelor, fie pentru comunicarea agent-ofiter. Aceste ascunzatori erau folosite o singura data
  • Semnalele: contactul dintre agent si ofiter se putea realiza prin diferite simboluri si semne, atat grafice, cat si audio ale caror descifrare erau perfect codate si practic, imposibil de inteles de catre cei care nu aveau cheia.


XII. Obiectivele de interes pentru GRU:

Spionul militar sovietic era interesat de informatiile cuprinse in cele patru categorii: militare, politice, economice si tehnice.
Ca o informatie sa fie valoroasa trebuia sa indeplineasca minim doua conditii: sa fie de ultima ora si sa fie secretizata de autoritatile tarii respective.
Informatiile de interes pentru GRU erau impartite pe trei categorii:
  • Informatii: rapoartele agentilor, analizate si procesate de catre ofiteri.
  • Documente: acte oficiale, harti, schite, scheme, casete, inregistrari diverse, etc.
  • Prototipuri: armanent, tehnica militara, secrete industriale, diverse tehnologii.


In functie de importanta informatiilor primite, ofiterii GRU intocmeau rapoarte pe care le transmiteau clasificat pe cinci niveluri:
  • Nivelul 1: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS si Biroului Politic al CC al PCUS.
  • Nivelul 2: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii, CC al PCUS
  • Nivelul 3: Sefului GRU, Sefului Marelui Stat Major, ministrului Apararii
  • Nivelul 4:  Sefului GRU si Sefului Marelui Stat Major
  • Nivelul 5: Doar sefului GRU.


Materialele primit de catre ofiterii GRU de la agenti, primeau trei calificative, in functie de importanta lor:
  • PI (prezinta interes): importanta mica. Zece document PI aveau valoarea unui T, iar 50 de documente PI echivalau cu un OV.
  • T (valoros): importanta mare, informatiile erau procesate la Moscova, iar misiunea beneficia de tot sprijinul logistic al GRU
  • OV (de importanta deosebita): valoare exceptionala a informatiilor. Cine furniza acest tip de informatie era automat avansat in grad, decorat cel putin cu Ordinul Steaua Rosie.


Asadar, informatiile primite din teren, de la spioni erau apoi procesate si analizate de ofiterii specializati ai GRU, care se bazau pe doua principii fundamentale in arta spionajului:
  1. Analiza informatiilor este la fel de importanta ca si obtinerea lor !
  2. Dupa gasirea fiecarei noi abateri sau exceptii de la regula este necesera revizuirea acesteia !


XIII. Destinatii Speciale (DSp):

Sectia a treia a directiei de informatii a statului-major al unei regiuni militare conducea unitatile speciale de lupta/terorism.
Dsp erau unitati de lupta ermetice, perfect conspirate. De obicei, in Armata Rosie, aceste brigazi speciale erau disimulate in cadrul batalioanelor disciplinare.

Scopul principal al Dsp era organizarea de diversiuni si provocari pe teritoriul inamicului, iar membri acestei unitati de elita a GRU erau specilizati in incursiuni, transmisiuni si alte actiuni individuale, de la lupta corp la corp pana la dinamitarea de poduri sau tehnici de gueriila.
Aceste trupe speciale purtau numele de Spetnaz, iar tintele lor specifice erau menite sa paralizeze capacitatea de lupta si de reactie a inamicului. Din aceste considerente misiunile lor se indreptau impotriva:
  • Statelor- majore si a punctelor de comanda (se bloca astfel creierul armatei respective)
  • Centrele de transmisiuni si liniile de legatura (era atacat astfel sistemul nervos al armatei inamice).
  • Centralele termice, electrice, conductele de resurse strategice, centrele de radio-televiziune ( fiind vizat astfel, sistemul circulator al armatei inamice)
  • Aerodromuri, gari, porturi, cai ferate, tuneluri (distrugerea elementelor de infrastructura a armatei inamice)


XIV. Profilul unui spion GRU:

Orice ofiter de informatii este specializat in tehnici psihologice, metode de influenatare al oamenilor, tehnci de manipulare si dezinformare, persuasiune mascata, histrionism. Spionii GRU se bazau pe urmatoatele principii operative:
  • Zambetul
  • Respectul fata de interlocutor si in general fata de oameni
  • Privitul interlocutorului in ochi.
  • Sa nu semene cu un spion
  • Sa poata decodifica limbajul nonverbal si gestica
  • Sa pretuiasca timpul si sa fie mereu punctual
  • Sa poata controlarea agentii racolati
  • Capacitatea de memorare si de inregistrare a cat mai multor detalii
  • Capacitatea de a asculta si de a fi non-conflictual.
  • Citirea rapida a vulnerabilitatilor inamicului
  • Primirea unui obiect fara sa-l atinga
  • Predarea unui obiect fara sa-l atinga
  • Sa uite tot ceea ce este neimportant si sa se reseseteze dupa fiecare misiune, asemeni unui actor, care isi iese din rol dupa reprezentare.